Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL CAMPIOANELOR

Corespondenţă din Singapore » Simona Halep: "Nu regret ca am tinut-o pe Serena în joc" » Cum au procedat alţi sportivi în cazuri similare

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 27 octombrie 2014

Românca a avut posibilitatea să o elimine pe americancă, în grupe, dacă ar fi pierdut în două seturi disputa cu Ana Ivanovici. Ea a luat atunci un set şi şi-a atras laudele presei din întreaga lume.

Simona Halep a jucat anul acesta pentru prima oară la Turneul Campioanelor şi a ajuns pînă în finală. O finală pe care a pierdut-o ieri cu 3-6, 0-6 în faţa Serenei Williams. Dar nimic nu e atît de simplu. Serena a fost în această săptămînă la mîna Simonei.

Românca ar fi putut să o trimită pe americancă acasă încă după grupe, dacă pierdea vineri în două seturi la Ana Ivanovici. Simona era deja calificată, nu mai avea pentru ce să lupte, spun unii. Ba mai mult ar fi avut de cîştigat dacă trimitea liderul mondial acasă!

"Cadoul de onoare"

Steve Tignor, jurnalist la Tennis Magazine, a prevăzut într-un fel ce se va întîmpla în finală. Într-un material de opinie scris sîmbătă, el a lăudat atitudinea Simonei Halep de a cîştiga un set în meciul cu Ivanovici.


"Codul de onoare din sport spune că trebuie să joci ca să cîştigi de fiecare dată - joci pentru integritatea sportului, pentru fanii care au plătit să te vadă. Dar dacă asta face pentru tine mai dificil să cîştigi un turneu? Ce primează pentru tine?", scrie Tignor.

El continuă: "M-am bucurat să o văd pe Halep jucînd cu onoare, chiar dacă onoarea o să vină din urmă şi o s-o muşte în acest week-end. Din perspectiva ei, dacă vrei să performezi la nivel înalt, nu fugi de alte jucătoare. O campioană crede că poate să bată pe oricine şi de ce nu ar crede Halep acest lucru? Dacă vrea să devină numărul unu în viitor, trebuie să treacă de Serena într-o zi şi aceasta e atitudinea care să o ducă acolo".

Simona a confirmat spusele americanului. "Nu am nici un fel de regrete că mi-am făcut treaba pe teren în meciul cu Ivanovici şi am ţinut-o pe Serena în turneu. Am încercat să cîştig meciul, nu am putut, dar nu m-am gîndit niciodată că trebuie să pierd în două seturi. Aceasta a fost, Serena merită titlul. E mult mai bună. E în regulă, nu am nici un fel de regrete", a spus Simona după finala de ieri. Aşa s-a încheiat sezonul Simonei, cu o finală la Turneul Campioanelor.

Sfaturi de la Lindsay

Fosta mare jucătoare Lindsay Davenport, cîştigătoare a trei trofee de Mare Şlem şi fost lider mondial, care a comentat pentru The Tennis Channel partida dintre Simona Halep şi Ana Ivanovici, a sfătuit-o de la microfon pe Simona să dea tot ce poate în primul set şi "dacă nu iese, las-o mai uşor în al doilea".


"Jucătoarele din circuitul WTA nu gîndesc ca voi. Jucăm şi dăm totul pe teren. Halep, cu siguranţă, vrea să cîştige tot timpul şi nu cred că a stat să facă un scenariu de acest gen. Îşi dorea să cîştige trei meciuri, erau mai mulţi bani, mai multe puncte. Nimeni în circuit nu gîndeşte aşa" (Serena Williams)

"Nu toate jucătoarele s-au ridicat la nivelul româncei, multe ar spune că Halep s-a împuşcat singură în picior ţinînd-o în competiţie pe Serena" (Steve Tignor, Tennis Magazine)

CUM AU PROCEDAT ALŢI SPORTIVI ÎN CAZURI SIMILIARE:

Lendl l-a evitat pe Borg

La Turneul Campionilor din 1981, Ivan Lendl a lăsat-o mai moale cu Jimmy Connors în grupe ca să nu-l întîlnească pe Bjorn Borg în semfinale.



Connors l-a numit atunci pe Lendl "găină", dar planul cehului a ieşit exact: Connors a pierdut în semifinale la Bjorg, el s-a impus în semifinale şi a cîştigat premiul pentru pierzător, atunci cînd a fost învins de Borg în finală.



Doar un game

În 2009, la Turneul Campionilor de la Londra, în grupa în care erau Juan Martin Del Potro, Roger Federer, Fernando Verdasco şi Andy Murray, calificaţii au fost decişi la ultimul meci, cel dintre Federer şi Del Potro.



Argentinianul a cîştigat fix cu scorul,  6-4, 6-7, 7-6, de care avea nevoie pentru a merge în semifinale, lăsîndu-l pe dinafară pe Andy Murray doar pentru că a cîştigat cu un game mai mult. Cu un an înainte, Murray îl eliminase pe Federer de la Turneul Campionilor, învingîndu-l în ultimul meci din grupă.



Wozniacki în aceeaşi situaţie

Şi în Grupa Albă a existat o situaţie în care liderul, Caroline Wozniacki, putea să-şi aleagă adversarul. Daneza ştia cu siguranţă că dacă ea se va califica, liderul mondial, Serena Williams, nu o va putea face decît de pe locul al doilea. Aşa că ar fi putut evita această întîlnire dacă pierdea cu Petra Kvitova.



Înfrîngerea o ducea pe locul al doilea şi spre un meci cu Simona Halep. Însă Caroline a jucat şi a cîştigat în două seturi, asigurîndu-şi locul întîi în grupă şi întîlnirea cu Serena, şi nu cu Simona, un adversar poate mai accesibil.



HANDBAL: Gyor a scos Oltchimul din Ligă în 2008

Mari rivale pe semicerc, unguroaicele de la Gyor şi româncele de la Oltchim nu s-au iubit niciodată. În ediţia 2007-2008, campioana Ungariei, ETO Gyor, juca în penultima etapă contra rusoaicelor de la Lada Togliatti.



Calificate deja, unguroaicele nu mai erau interesate de meci, dar aveau de ales cine va merge alături de ele mai departe: Oltchim sau Lada Togliatti? Ca să se califice Oltchim, Gyor ar fi trebui să învingă sau să facă egal. A pierdut însă, 33-34, iar în semifinale au ajuns rusoaicele.



"A fost un blat ordinar pentru a ne elimina. Noi stăteam în meciurile directe mai bine şi cu Gyor, şi cu Lada Togliatti, dar asta nu a fost suficient", a spus la vremea aceea antrenorul Oltchimului, Gheorghe Tadici.



TENIS DE MASĂ: "A fost fair-play, bravo ei!"

Eliza Samara, cel mai bine plasată româncă în tenisul de masă mondial, locul 15 ITTF, o felicită pe Simona Halep, fosta ei colegă de clasă de la Constanţa. "A procedat corect, după părerea mea. Şi-a jucat şansa. Nu ar fi fost fair-play din partea ei să se dea la o parte. Joci cu oricine, nu trebuie să te fereşti!", a declarat Samara.



Eliza îşi aduce aminte că a trecut şi ea printr-un caz similar în 2012, la Cupa Mondială de la Huangshi (China). "Eu eram calificată şi jucam în grupă cu numărul 11 mondial. Dacă aş fi pierdut, ar fi rămas pe afară locul 4 mondial, singaporeza Feng Tianwei. Am cîştigat însă, deşi traseul meu ar fi fost mai uşor. Am ocupat pînă la urmă locul doi, am pierdut finala cu Liu Shiwen", a povestit Samara.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.