Liga 1

Acuzat o dată la două etape! Istvan Kovacs a condus 8 meciuri, iar în jumătate dintre ele a avut probleme » Remarca lui Ion Crăciunescu de acum 6 ani

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 27 October 2014

Istvan Kovacs a condus 8 meciuri în acest sezon din Liga 1, iar în 4 dintre aceste dispute a fost criticat.  După ce ieri la Tîrgu Mureş a făcut meciul praf, făcînd cîteva mari greşeli, toate în defavoarea Stelei, GSP.RO a analizat meciurile pe care acesta le-a mai condus în acest campionat. 

Acuzat o dată la două meciuri
Chiajna - Dinamo 0-0, CFR - Astra 4-1, ASA - Steaua 1-0 şi Petrolul - Ceahlăul 2-0 sînt meciurile în care Istvan Kovacs a fost greşit sau a fost acuzat.

La meciul de la Chiajna din etapa a 5-a, arbitrul l-a eliminat pe Flavius Stoican şi a oprit meciul în repetate rînduri după ce a fost înjurat de galeria lui Dinamo. 
În celelalte 3 meciuri arbitrul a avut cîteva greşeli mari.

La Petrolul - Ceahlăul, centralul din Carei nu a acordat un penalty clar la Priso. 
Antrenorul Astrei Giurgiu, Daniel Isăilă l-a atacat şi el pe Istvan Kovacs la meciul pierdut cu CFR, scor 1-4, lucru pe care l-a făcut şi Ioan Niculae.

"Am avut greşelile noastre, dar eu în viaţa mea nu am văzut un arbitraj atît de şmecheresc! Daca ar fi un campionat mondial pentru şmecherie, Kovacs ar fi în primii trei, poate chiar pe primul loc.

A fost un arbitraj la intimidare. Am primit galbene pe bandă rulantă, înca din primele minute. Nu am crezut că poate să fie atît de smecher. Toata maniera de arbitraj a fost împotriva noastră", declara nervos Niculae după acel meci.

"Daca Istvan Kovacs va arbitra şi în continuare la fel, în doi-trei ani se curăţă. E păcat de el, că are potenţial, dar el arbitrează cum îi dictează sistemul.

Nu o să mă mire ca după o prestaţie catastrofală ca a lui de la acest meci să fie trimis la turnee de pregătire pe la UEFA.

O să se prindă pînă la urmă şi cei de acolo de ce se întîmplă la noi cu arbitrii reţinuţi de la delegari", a spus Ion Craciunescu în 2008 după un CFR Cluj - Dinamo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.