Nationala

Singuri la noi acasă? Dacă jucăm cu porţile închise pe 14 noiembrie, 800 de fani nord-irlandezi ar putea fi unicii spectatori pe Naţional Arena

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Federaţia de la Belfast face presiuni asupra UEFA pentru ca suporterii britanici să primească oricum satisfacţie. În 2011 i-a reuşit


Amendă sau cu porţile închise contra Irlandei de Nord, pe 14 noiembrie? UEFA a luat deja o decizie în cazul incidentelor de la România - Ungaria (1-1), din 11 octombrie, dar ne ţine în joc de glezne. Şi pe noi, şi pe ei. Forul continental trebuia s-o comunice vinerea trecută, însă a amînat-o o săptămînă, spre disperarea fanilor britanici.

Aproape 800 de suporteri au plătit deja pînă la 300 de lire sterline, aproximativ 380 de euro, pentru transportul şi cazarea în Bucureşti. Dar se tem că demersurile lor ar putea fi degeaba. Federaţia de la Belfast (IFA), în schimb, face presiuni asupra forului continental şi speră să obţină satisfacţie oricare ar fi sancţiunea. Exact ca-n 2011.

Atunci, urmare a incidentelor produse de fanii sîrbi în timpul unei partide jucate în Italia, UEFA a decis ca meciul "naţionalei" lor cu nord-irlandezii să se dispute fără spectatori. IFA a intervenit însă prompt, iar Nyonul a cedat. 200 de susţinători britanici au fost atunci singurii martori ai confruntării disputate la Belgrad în preliminariile Euro 2012.


"Situaţia ne afectează şi pe noi, dar aruncă o lumină proastă şi asupra UEFA. Forul continental va trebui să-şi revizuiască procedurile"
Jim Shaw, preşedintele Federaţiei nord-irlandeze

"Suporterii sînt extrem de frustraţi. Federaţia e zilnic în contact cu UEFA, dar de acolo informaţiile vin foarte greu. Forul continental a ales o cale greşită"
Gary McAllister, purtător de cuvînt al Asociaţiei fanilor nord-irlandezi

3 victorii în tot atîtea meciuri au bifat nord-irlandezii în preliminariile CE 2016. Au 9 puncte în clasamentul grupei F, două mai mult decît "tricolorii"


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.