Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - DINAMO

FOTO Baloane şi Charlot » Galeriile dinamoviste şi steliste s-au întrecut în coregrafii în Marele Derby

+10 Foto
Coregrafia lui Dinamo l-a avut în prim-plan pe Charlie Chaplin

Articol de Justin Gafiuc   —  sâmbătă, 01 noiembrie 2014

Fanii "cîinilor" au desfăşurat un imens Charlie Chaplin pentru a sugera superioritatea sonoră în faţa rivalilor, iar roş-albaştrii au răspuns cu o mare de baloane colorate şi fumigene.

E lege: la Steaua - Dinamo, stadionul devine un crater în fierbere, rivalităţile istorice inspiră la coregrafii noi, iar "amabilităţile" capătă tuşe stridente la înfruntarea faţă în faţă a unor galerii nervoase. Derby-ul în versiune octombrie 2014 e înconjurat de o atmosferă explozivă, la propriu şi la figurat, căci torţele şi petardele pocnesc în dreptul peluzelor înainte ca Balaj să fluiere startul.

Vezi AICI desfăşurarea liveTEXT a meciului!

Cînd mai e jumătate de ceas pînă la începutul partidei, fondul sonor e susţinut numai de băieţii în alb-roşu, al căror unic rival e muzica trepidantă care sună în megafoane.


Pregătesc treptat mesajul serii, în susul tribunei apare bannerul pe care scrie "Filmul mut prin apariţia noastră a luat sfîrşit", iar pe gard se desfăşoară textul "Eroii stadioanelor trăiesc viaţa la infinit". Iar apoi se întinde un imens Charlie Chaplin, care leagă cele două pînze într-o trimitere ironică la tăcerea din peluza vecină.

Roş-albaştrii se trezesc însă ca la comandă, iar mii de baloane şi fumigene colorate învăluie colţul fanilor Stelei, care-şi încep recitalul propriu. Între timp, s-au strîns în pîntecele ovalului de beton circa 35.000 de suflete, 9.000 sînt dinamoviştii.

Pe gazon, Sînmărtean scrutează cu privirea întregul peisaj cînd pleacă de la încălzire spre vestiare, calculîndu-şi probabil în minte paşii către sectorul cu care visează să celebreze vreun gol. Iar dincolo, "cîinii" încurajează cu semne discrete recitalul celor din PCH. De acum, duelul 157 poate să pornească!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.