În trei ani şi jumătate, Pantilimon a jucat doar 32 de meciuri în toate competiţiile. Acceptînd să fie eternă rezervă pentru 2,6 milioane de euro, şi-a acceptat viitorul pierdut în obscuritate
Să fie limpede! Îmi place Pantilimon! Nu mi se pare deloc un "Ghiţă Mureşan rătăcit în NBA", cum spune un prieten. E tot un Gulliver printre liliputani, la 2,02m nici nu putea fi altfel, dar are calităţi. Reflex, intuiţie, plasament, plonjon. Un portar bun. Numai că, orice calităţi ai avea, dacă nu le întreţii, dacă nu joci, le pierzi la un moment dat. Iar Costel joacă mult prea puţin. În străinătate, şi-a găsit doar echipe la care nu trebuia să fie.
În 2011, a semnat cu Manchester City. Ştia că Joe Hart trăise un sezon excepţional, nici dacă venea Casillas sau Buffon nu l-ar fi scos din poartă, şi totuşi s-a dus la City. De ce? Să fie eternă rezervă. La 24 de ani. Şi, apoi, la 25, la 26 de ani, fiindcă Hart nici nu se gîndea să plece în altă parte, doar era clubul său. Iar Panti a apărat printre picături, în celelalte cupe, cînd Hart trebuia odihnit pentru Premier League. Un Premier interzis goalkeeperului nostru.
A aşteptat mai mult de doi ani ca să debuteze în campionatul englez. Şi atunci conjunctural. Managerul Pellegrini avea nevoie de o sperietoare care să-l trezească pe portarul "naţionalei" Angliei dintr-un dolce far niente al lipsei de concurenţă. După şapte etape, cînd i-am observat calităţile, dar şi diminuarea siguranţei, a încrederii, pe care nu le poţi păstra niciodată pe bancă, adio Premier! Îi încălzise poarta lui Hart. Nu mai era loc pentru el la Manchester. Poziţia de la "naţională" se volatilizase şi ea.
De-abia atunci a văzut şi el adevărul. Dispăruse ca fotbalist, devenise doar un înlocuitor de fotbalist. Şi a decis să plece. Cea mai bună idee, urmată de o altă alegere greşită. Sunderland. A crezut că la o echipă mică va fi titular, însă Mannone tocmai fusese ales MVP-ul anului la Sunderland. Cine şi-ar fi închipuit că va fi schimbat? N-a fost schimbat.
Şi altă aşteptare. Nouă etape a fost rezervă. Luni, a jucat. Bine. Dar, probabil, va fi din nou folosit ca deşteptător şi pentru somnambulul Mannone. La prima eroare, out!
În trei ani şi jumătate, a adunat doar 32 de meciuri în toate competiţiile, mai puţin de zece în medie pe sezon. Un singur lucru i-ar putea plăcea. La salariul său, în jur de 2,6 milioane de euro în perioada 2011-2014, a primit pentru fiecare partidă peste 80.000 de euro. Banii vin, însă fotbalul trece pe lîngă el şi e cam devreme. Pantilimon are doar 27 de ani.
PS. Aceeaşi soartă îl pîndeşte şi pe Tătăruşanu. La 28 de ani, goalkeeperul "tricolorilor" pare condamnat la Fiorentina. Are trei jocuri în trei luni, unul pe lună! Zero în Serie A!
Să fie limpede! Îmi place Pantilimon! Nu mi se pare deloc un "Ghiţă Mureşan rătăcit în NBA", cum spune un prieten. E tot un Gulliver printre liliputani, la 2,02m nici nu putea fi altfel, dar are calităţi. Reflex, intuiţie, plasament, plonjon. Un portar bun. Numai că, orice calităţi ai avea, dacă nu le întreţii, dacă nu joci, le pierzi la un moment dat. Iar Costel joacă mult prea puţin. În străinătate, şi-a găsit doar echipe la care nu trebuia să fie.
În 2011, a semnat cu Manchester City. Ştia că Joe Hart trăise un sezon excepţional, nici dacă venea Casillas sau Buffon nu l-ar fi scos din poartă, şi totuşi s-a dus la City. De ce? Să fie eternă rezervă. La 24 de ani. Şi, apoi, la 25, la 26 de ani, fiindcă Hart nici nu se gîndea să plece în altă parte, doar era clubul său. Iar Panti a apărat printre picături, în celelalte cupe, cînd Hart trebuia odihnit pentru Premier League. Un Premier interzis goalkeeperului nostru.
A aşteptat mai mult de doi ani ca să debuteze în campionatul englez. Şi atunci conjunctural. Managerul Pellegrini avea nevoie de o sperietoare care să-l trezească pe portarul "naţionalei" Angliei dintr-un dolce far niente al lipsei de concurenţă. După şapte etape, cînd i-am observat calităţile, dar şi diminuarea siguranţei, a încrederii, pe care nu le poţi păstra niciodată pe bancă, adio Premier! Îi încălzise poarta lui Hart. Nu mai era loc pentru el la Manchester. Poziţia de la "naţională" se volatilizase şi ea.
De-abia atunci a văzut şi el adevărul. Dispăruse ca fotbalist, devenise doar un înlocuitor de fotbalist. Şi a decis să plece. Cea mai bună idee, urmată de o altă alegere greşită. Sunderland. A crezut că la o echipă mică va fi titular, însă Mannone tocmai fusese ales MVP-ul anului la Sunderland. Cine şi-ar fi închipuit că va fi schimbat? N-a fost schimbat.
Şi altă aşteptare. Nouă etape a fost rezervă. Luni, a jucat. Bine. Dar, probabil, va fi din nou folosit ca deşteptător şi pentru somnambulul Mannone. La prima eroare, out!
În trei ani şi jumătate, a adunat doar 32 de meciuri în toate competiţiile, mai puţin de zece în medie pe sezon. Un singur lucru i-ar putea plăcea. La salariul său, în jur de 2,6 milioane de euro în perioada 2011-2014, a primit pentru fiecare partidă peste 80.000 de euro. Banii vin, însă fotbalul trece pe lîngă el şi e cam devreme. Pantilimon are doar 27 de ani.
PS. Aceeaşi soartă îl pîndeşte şi pe Tătăruşanu. La 28 de ani, goalkeeperul "tricolorilor" pare condamnat la Fiorentina. Are trei jocuri în trei luni, unul pe lună! Zero în Serie A!
{{text}}