Tribunalul Bucureşti a decis astăzi că Vasile Avram a avut dreptate în procesul cu Federaţia Română de Fotbal şi că fostul preşedinte al CCA trebuie repus în funcţie, cu toate salariile achitate din 2011 şi pînă acum. Decizia este executorie, dar nu şi definitivă, astfel că FRF poate face apel.
Actualul preşedinte al CCA este grecul Kyros Vassaras, 48 de ani. Predecesorul său, Alexandru Deaconu, a rămas şi el în cadrul Comisiei, ca director de dezvoltare.
Avram a fost şi principalul contracandidat al lui Burleanu la şefia Federaţiei, ajungînd în "finala" din turul 2 pentru postul de preşedinte, în care s-a duelat unu la unu cu actualul şef FRF.
Luni, avocatul lui Vasile Avram, Cătălin Ciubotă, fost avocat al LPF, va lua decizia şi va cere Federaţiei să-l repună în drepturi pe clientul său şi să îi achite salariile restante, ceea ce reprezintă în jur de 100.000 de euro.
{{text}}