Rapid n-a reuşit încă nici un succes sub comanda lui Marian Rada. Giuleştenii au avut azi meciul în mînă cu Ceahlăul, însă Cătălin Ştefănescu a marcat cu un şut bine plasat de la marginea careului în minutul 92, stabilind scorul final, 1-1.
Sub ochii lui Mircea Lucescu şi Dinu Gheorghe, Mădălin Martin a marcat primul gol al meciului în minutul 22 după ce a fost servit foarte bine de Iulian Roşu.
Nemţenii au avut şi ei cîteva ocazii mari, însă de fiecare dată Bornescu a fost atent. De asemenea, şi Rapidul mai putea puncta de 3-4 ori, însă Calancea a avut cîteva intervenţii de senzaţie.
Lovitura de graţie a venit în prelungirile jocului, cînd Ştefănescu a luat o acţiune pe cont propriu, a şutat la colţul lung şi l-a învins pe Bornescu.
În urma acestui rezultat Rapid a trecut peste CSMS Iaşi, fiind pe locul 16, cu 10 puncte, cu patru sub Ceahlăul, care e pe 13, cu 14 puncte. Prima echipă aflată deasupra liniei retrogradabile este Gaz Metan, care are 15 puncte.
Echipele de start:
Rapid: Bornescu - Al. Coman, Tînc, Al. Iacob, M. Stoica - V. Negru, D. Lung - Fl. Călin, M. Martin, I. Roşu - Pancu
Rezerve: Drăghia, Al. Dan, Ciolacu, Dăruială, Rui Miguel, Cojocnean, L. Buş
Ceahlăul: Calancea - Ţepeş, Al. Ichim, Gorea, Popadiuc - Onciu, Tăbăcariu - Margină, Chitoşcă, Ştefănescu - A. Pavel
Rezerve: Jovici, Cîrjan, Căruţă, Mîndruşcă, Rusu, Drăghiceanu, Mateciuc
{{text}}