Campionate

Air Zlatan » Ibrahimovici a revenit pe teren la PSG după 49 de zile în care a stat pe bară

Ibrahimovici (dreapta) îi fură mingea lui Mendy printr-o foarfecă periculoasă // Foto: MediafaxFoto/AFP

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Durerile mari provocate de talalgia de la călcîiul stîng au trecut. Golgeterul parizienilor a jucat meciul 100 în roş-albastru.

Din 21 septembrie, de la 1-1 cu Lyon acasă, cînd a rezistat 90 de minute cu infiltraţii, Ibrahimovici n-a mai jucat la PSG. Victima unei talalgii misterioase, care îi provoca dureri imense la călcîiul stîng, suedezul a pierdut 9 meciuri ale parizienilor, 6 în campionat şi 3 în Ligă.

S-a întors la timp. Duminică seară, roş-albaştrii şi-au pus la colţ eternii duşmani, 2-0 cu Marseille, iar Zlatan a intrat în minutul 65 pentru a bifa cea de-a 100-a partidă la PSG.

"Ibra, Ibra", scandau fanii în delir. Şi Ibra al lor le-a oferit cîteva "aeriene" de efect, reuşite datorită săriturilor sale învăţate în perioada cînd practica taekwondo.

Victoria o apropie şi mai mult pe campioana Franţei de liderul OM. După două eşecuri în ultimele 3 etape, Olympique mai are doar un punct în faţa lui PSG.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.