Ieri, gimnasta-emblemă de acum patru decenii a împlinit 53 de ani. Într-un interviu amplu difuzat de canalul Euronews, ea vorbeşte despre trecut, despre prezent şi despre lucrurile care o definesc: organizare, încăpăţînare, familie.
Se împlinesc în această toamnă şi iarnă 25 de ani de la drasticele schimbări de regim petrecute în ţările Europei de Est. Căderea Zidului Berlinului, pe 9 noiembrie 1989, a fost întîiul eveniment dintr-o serie ce a culminat cu Revoluţia din decembrie, iar canalul de ştiri Euronews le-a dedicat emisiuni speciale în ultimele zile.
Între ele şi-a găsit locul şi un interviu amplu cu Nadia Comăneci, definită de realizatori ca "gimnasta perfecţiunii şi evadată", aluzie la fuga din România, care a avut loc în noiembrie 1989.
Pe durata a 19 minute, cea care încă este numită Zeiţa de la Montréal a răspuns la întrebările adresate de reporter, dar şi la cele venite online de la telespectatori, cîţiva dintre ei fiind chiar români.
Îmbrăcată într-un sacou negru, cu pantaloni gri şi pantofi cu toc înalt, cu o ţinută dreaptă de fost sportiv, Nadia a vorbit despre aceleaşi lucruri care au stîrnit întotdeauna interesul în ce o priveşte: momentul perfecţiunii olimpice din 1976, viaţa în regimul comunist, fuga.
Într-o engleză americană perfectă, cu expresiile şi shortcut-urile de rigoare. Fără să spună neapărat ceva nou, ci definindu-se mai clar ca persoană şi ca personalitate. În sport, dar şi în afara lui.
Despre faptul că faima ei a rezistat probei timpului
"Se datorează faptului că n-am dispărut. Am concurat la Jocurile Olimpice în 1976 şi în 1980, apoi am rămas implicată în gimnastică. Am făcut vreme de mai mulţi ani show-uri. Chiar şi după ce am renunţat şi la ele, nu m-a îndepărtat de gimnastică"
Despre ce a influenţat-o mai mult: sportul practicat sau perioada în care trăieşte
"Cred că amîndouă. Bineînţeles, la început au fost Jocurile Olimpice. Lumea nu ştia cine e Nadia şi unde e România pe hartă, apoi s-a născut un mare interes pentru mine. Aveam 14 ani şi jumătate, oamenii voiau să ştie mai multe despre mine, «de ce e atît de bună?». După aceea, am rămas în fenomen, apoi a venit Revoluţia din 1989, abia fugisem din ţară. Totul m-a influenţat"
Despre apartenenţă
"Sînt româncă, nici un dubiu în legătură cu asta, dar adoptată de State"
Despre celebritate în România comunistă
"Nu o simţeam pentru că eram un copil. Tot ce simţeam era ceva de genul: «Oh, sper să fac un exerciţiu bun». Ştiam că sînt bine pregătită. După ce am crescut şi am privit înapoi, mi-am dat seama cum stăteau lucrurile, dar pe atunci priveam totul ca pe o provocare"
Despre muncă
"Bela îmi spunea «Astăzi facem cinci exerciţii la bîrnă», iar eu făceam şapte. Puteam face mai mult decît mi se cerea. Nu mă deranjează să muncesc din greu, nu mă plîng. Cred că trebuie să munceşti ca să treci la nivelul următor. Nu caut calea uşoară şi sînt mîndră de asta"
Despre notele de 10 de la Montréal
"Am spus mereu: nu mă uitam la tabelă fiindcă ştiam cum am făcut exerciţiul. Avea un soi de extraefect Nadia pentru că eu făceam totul cu ceva mai multă amplitudine, chiar dacă era acelaşi exerciţiu. Cea care evoluase înaintea mea primise 9,95 şi deoarece eu am avut mai multă amplitudine, nu se putea merge decît la nota 10".
Despre motivaţie
"Cînd aveam cinci ani şi jumătate, înainte să încep gimnastica, eram la grădiniţă şi a fost un concurs de triciclete. Voiam foarte mult să cîştig. Şi am cîştigat. De acolo a pornit"
Despre legătura cu gimnastica românească
"Mereu sînt în contact cu fetele. Le trimit mesaje cînd concurează la întrecerile importante, încerc să le încurajez, să le spun că trebuie doar să-şi facă exerciţiile cele mai bune. Fac parte din familia mea"
Nu ştia că sînt celebri
Băiatul Nadiei şi al lui Bart Conner, Dylan, acum în vîrstă de 8 ani şi jumătate, nu ştia ce fel de părinţi are. "Nu i-am spus. Ne-am gîndit că va veni momentul să întrebe şi atunci îi vom povesti ce am făcut. La 4 ani, a venit de la grădiniţă într-o zi şi ne-a zis: «Mami, tati, voi ştiţi că sînteţi faimoşi?». I-am răspuns că da, apoi am găsit un album cu poze ale mele de la Olimpiada din '76 şi i le-am arătat. «Ştii cine e aici?», l-am întrebat, iar el a spus «Tu eşti» «Cum de ştii»?. Iar el mi-a zis: «Aşa, pur şi simplu»".
"Nu regret şi nu aş schimba nimic din ce mi s-a întîmplat în viaţă. Dacă uneşti punctele, iese persoana care sînt eu astăzi" (Nadia Comăneci)
"Sportul e uimitor pentru că te structurează, te organizează, îţi dă obişnuinţa de a-ţi fixa ţinte" (Nadia Comăneci)
"Nu am auzit de doping decît tîrziu în viaţa mea şi legat de alte sporturi. Gimnastica e delicată, nu trebuie să cari bîrna în spate" (Nadia Comăneci)
"Cînd iau o decizie, nu o pun la îndoială. Merg pînă la capăt şi sper să fie bună" (Nadia Comăneci)
"Nu vreau ca viaţa mea să fie privită ca o poveste cu zîne pentru că ar fi prea siropos" (Nadia Comăneci)
{{text}}