Fotbalistul a marcat pentru „naţională” împotriva danezilor în 2003, cînd România lui Iordănescu era lăsată acasă de selecţionata antrenată de acelaşi Morten Olsen
Marcatorul golului doi de la Copenhaga, Daniel Pancu, rememorează partida care a lăsat un gust amar în memoria "tricolorilor". În septembrie 2003, România rata calificarea la CE după un egal în Danemarca, 2-2, căzut în minutele de prelungire.
- Daniel, la ce te gîndeşti cînd vine vorba de Danemarca?
- (oftează) Cel mai trist meci din cariera mea. A fost dureros, am plîns de nervi la final, mi-am revenit foarte greu. Am avut calificarea în mînă, îmi răsar în minte foarte multe ocazii. Nu ne mai gîndeam că putem rata prezenţa la CE. Nu ştiu dacă am considerat golul ca fiind cel mai important al carierei, dar era reuşita cu cea mai mare valoare pentru "naţională".
- Chiar dacă e un amical, e importantă o victorie marţi?
- Bineînţeles! Ar fi important să-i batem, pentru moral mă refer. O revanşă, ca să zic aşa, pentru că au acelaşi antrenor, Morten Olsen, care nu cred că a uitat meciul acela nebun. Nu e aceeaşi presiune ca într-o confruntare oficală, dar e important să cîştigăm.
- Cum ţi se pare echipa actuală? Merită participarea la Euro?
- În primul rînd, echipa a obţinut maximum din ce se putea realiza anul acesta. Nu e foarte valoroasă, dar arată ca o echipă unită. Nu avem jucători pe la formaţii mari din Europa, dar colectivul şi faptul că s-au acomodat într-o oarecare formulă mă fac să cred că merită să se califice.
9 goluri a înscris Pancu în tricoul "naţionalei" în 27 de partide
Nu se înghesuie
Tichetele pentru partida de marţi nu i-au atras pe suporteri în weekend. Pînă ieri seară, fanii au achiziţionat în jur de 7.000 de bilete. Casele vor fi deschise pînă la ora partidei, oficialii aşteptîndu-se la circa 15.000 de spectatori pe Arena Naţională. Preţurile sînt următoarele: 20 lei (peluze), 30-40 lei (tribune) şi 150-400 lei (VIP).
Chemaţi pentru amical
După ce Stancu şi Tănase au părăsit lotul în urma problemelor medicale, Iordănescu a apelat la alţi doi fotbalişti pentru partida de marţi. Mijlocaşul Stelei, Adi Popa, 26 ani, şi atacantul Pandurilor, Mihai Roman II, 21 ani, ajuns ieri la Mogoşoaia, cel din urmă asistînd şi la antrenamentul de dimineaţă al "tricolorilor". Aseară, şi Torje a părăsit lotul, după ce a fost să voteze la Mogoşoaia.
{{text}}