Sporturi   •   Handbal   •   MKS Selgros Lublin-HCM Baia Mare 22-28 (10-10)

Au cucerit Polonia! HCM Baia Mare păstrează în continuare şanse de calificare după victoria cu MKS Lublin

Articol de Marian Ursescu, Luminiţa Paul   —  luni, 17 noiembrie 2014

HCM Baia Mare a reuşit ieri prima victorie în deplasare din scurta sa istorie în cea mai importantă competiţie a cluburilor. Şi a făcut-o jucînd legat, fără fisuri

Dacă luăm drept reper primele minute ale meciului de ieri, atunci Lublin ar fi avut succesul asigurat. Echipa poloneză, aflată pe teren propriu, acolo unde reuşise şi unica sa victorie din grupă de pînă acum, cu Metz, a început în forţă, agresiv, ca pentru a transmite un semnal. Fără să acuze startul lent, HCM a înscris pentru prima dată în minutul 7, prin Makeeva, iar de acolo mînecile s-au suflecat temeinic şi a pornit cu adevărat cursa pentru campioana României.



Pas cu pas, întîi egalînd la 4, apoi la 6, 7, 9 şi 10, ultima pentru scorul primei reprize, Baia Mare a şi condus o dată, cu 7-6 (min. 19). Tot ce s-a întîmplat însă în partea întîi a fost parcă o pregătire pentru ceea ce avea să urmeze după pauză. În poartă, Ungureanu reuşise deja cîteva intervenţii inhibante pentru adversare, iar intrarea lui Ardean Elisei în locul lui Herrem pe extrema stîngă anunţa şi ea lucruri bune. Doar contraatacul a rămas în urmă, cele 4-5 situaţii de acest fel încheindu-se fără roade în prima parte.



Jumătatea secundă a însemnat răsturnarea completă a jocului şi a tabelei. Încă din primele minute, golurile lui Buceschi, respectiv Do Nascimento au pus-o pe HCM în faţă. Iar de acolo avansul n-a făcut decît să crească. Cîteva execuţii fine ale braziliencei Do Nascimento, parafîndu-i strălucitoarea carte de vizită, pătrunderile reuşite ale lui Buceschi şi ardoarea dintotdeauna a lui Elisei s-au combinat excelent cu intervenţiile în serie, exasperante pentru poloneze, ale Paulei Ungureanu. Mai mereu au fost 6-7 goluri în faţă pentru băimărence, care au rezistat chiar şi într-o situaţie grea din minutul 52, cu două jucătoare eliminate.



Avantajul maxim a fost atins pe final, 28-20, în minutul 59, cînd abia intrata Tiron a împuns poarta gazdelor cu o aruncare-trasor. Scorul definitiv a fost însă 28-22 pentru HCM, mai mult decît suficient pentru a se consemna prima victorie în deplasare a campioanei României în scurta sa istorie din Ligă. Şi victoria care o urcă pe locul al 2-lea în clasamentul Grupei D, înaintea ultimei etape.





MKS Selgros Lublin 22 (10)

Gega 4, Rola 4, Drabik 3, Mihdaliova 3, Malek 2, Kocela 2, Da Silva 2, Skrzyniarz 2

HCM Baia Mare 28 (10)

Ardean Elisei 5, Do Nascimento 4, Buceschi 4, Lobaci 4, Gjeorgjievska 3, Davîdenko 2, Makeeva 2, Szücs 1, Tiron 1, Marin 1, Nechita 1



Clasament Grupa D

1. Larvik 5 5 0 0 134-117 10

2. HCM Baia Mare 5 2 0 3 131-136 4

3. Metz Handball 5 1 1 3 140-140 3

4. MKS Lublin 5 1 1 3 135-147 3

Etapa următoare: HCM Baia Mare-Metz Handball (21 noiembrie), Larvik-MKS Selgros Lublin (22 noiembrie)





Şanse de patru puncte

Victoria de ieri, din Polonia, asigură băimărencelor posibilitatea de a termina pe locul 2 în grupă, cu condiţia ca echipa lui Costică Buceschi să învingă şi în ultima etapă pe Handball Metz, campioana Franţei. Mai important însă, dacă va trece şi de Metz, HCM Baia Mare va trimite în grupa principală pe MKS Lublin, în dauna franţuzoaicelor, iar maramureşencele vor ajunge în faza a doua a competiţiei cu 4 puncte, şi nu cu 2, în cazul în care calificată ar fi Metz. "E un meci hotărîtor, îl vom disputa cu mare atenţie. Sper ca echipa să se fi descătuşat acum şi să joace din ce în ce mai bine", a declarat antrenorul Costică Buceschi.



Grupă cu Gyor, Viborg, Savehof!

Formaţiile din grupa D, din care face parte şi Baia Mare, se vor încrucişa în grupa principală cu formaţiile din grupa C. După primele 5 etape, Gyor are punctaj maxim în grupă şi va pleca probabil cu 8 puncte şi în grupa principală, la fel ca şi Larvik, liderul grupei D. Pentru locul 3, Baia Mare se va bate, cel mai probabil, cu Viborg, echipă pe care a eliminat-o sezonul trecut în ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor. Viborg va ajunge în grupa principală doar cu 3 puncte. Savehof şi Lublin nu vor avea nici un punct.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.