Liga 1

Cristi Pustai îl susţine pe Gabi Mureşan: "Jocul lui a fost afectat de decizia Comisiei"

Foto: Mediafax

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 18 noiembrie 2014

Antrenorul celor de la ASA Tîrgu-Mureş, Cristi Pustai, îi ia apărarea jucătorului său şi spune că decizia Comisiei de Disciplină l-a afectat pe Gabi Mureşan.
"Nu ştiu dacă lovitura a fost intenţionată. Îmi pare rău pentru Rusescu. Ştiu prin ce trece şi am vorbit şi cu familia lui. Nu mi-am dat seama în timpul jocului de gravitate, iar la final am rămas uluit cînd am fost acuzat că echipa a jucat dur. Abia la televizor am văzut.

Jocul lui Gabi Mureşan a fost afectat de decizia Comisiei. La meciul cu Viitorul a avut multe ezitări în a juca în stilul lui. Aşa e şi la antrenament. Este un jucător care s-a remarcat în fotbal pentru modul de a nu ceda niciodată şi de a lupta pentru fiecare minge. Cred că în viitor va avea mai multă grijă la intervenţii", a declarat Cristi Pustai la DigiSport.

Gabriel Mureşan a fost suspendat 16 etape pentru un fault dur asupra lui Rusescu, dar Comisia de Recurs a desfiinţat hotărîrea luată de Comisia de Disciplină, ştergîndu-i pedeapsa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.