Liga 1

Reacţie vehementă a oficialilor LPF după decizia Comisiei de Recurs în cazul lui Gabi Mureşan:"Este inadmisibil! Este o bătaie de joc"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 18 noiembrie 2014

LPF a publicat pe site-ul oficial un comunicat în care critică dur decizia Comisiei de Recurs de a anula suspdendarea lui Gabi Mureşan, după ce Comisia de Disciplină a decis să îl suspende 16 etape.

"Fotbalul trebuie înţeles în toate datele lui, iar LPF se declară împotriva unor decizii care încep să bulverseze ierarhii şi percepţia publicului larg cu privire la dreapta lor judecare.

Nu se poate ca odată să fii grav vinovat, iar pentru aceeaşi faptă, altă dată sa fii complet absolvit de vreo vină. Un astfel de derapaj este inadmisibil. Şi pentru că avem cunoştinţă despre astfel de practici, am renunţat la aceste comisii. Pentru că nu am crezut că vom reuşi să găsim 15 oameni bine pregătiţi si integri în judecarea unor astfel de cazuri.  Atragem atenţia asupra faptului că aceşti oameni distrug prin astfel de decizii o imagine pe care noi ne luptăm în fiecare zi să o facem altfel.

Refuzăm să mai acceptăm bătaia de joc la adresa muncii noastre, la adresa muncii celor din administraţia FRF şi la adresa iubitorilor fotbalului", se arată în comunicatul LPF.

VEZI AICI TOT COMUNICATUL LPF.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.