Liga 1

Gabi Mureşan se apără după ce a aflat că va fi dat în judecată de Raul Rusescu: "Acum ce să fac?"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 20 noiembrie 2014

Gabi Mureşan, mijlocaşul celor de la ASA Tg. Mureş, a vorbit despre decizia lui Raul Rusescu, care îl va da în judecată după ce a fost lovit cu cotul în figură.

"I-am dat un sms imediat după şi l-am şi sunat a doua sau a treia zi, dar nu mi-a răspuns. Am înţeles de la apropiaţi că ar fi supărat pe mine şi că nu vrea să vorbească cu mine. Că n-are nimic cu mine, dar e supărat pe mine. I-am scris în sms că îl ajut cu ce are nevoie. Nu mi-a răspuns. Dacă se va ajunge la instanţe civile, eu ce pot să fac decît să mă apăr? Nu pot să fac altceva. Dar încă o dată îmi cer scuze.

Nu a fost nici cea mai mică intenţie să-l lovesc. Dar acum ce să fac? Dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aş mai fi sărit la mingea aia şi cu asta s-ar fi terminat totul. M-am uitat şi eu la reluări şi se vede urît. Arbitrul Istvan Kovacs nu m-ar fi iertat dacă ar fi văzut intenţie şi duritatea loviturii. Sînt sigur că dacă eram eu cel lovit nu se mai scria nimic despre asta", a spus Gabi Mureşan, la televiziunea sportro.


"Să fim sinceri, ce, Sînmărtean a vrut să lovească? Nu a vrut, a fost un contact, dar sînt sigur că nici el nu a vrut să lovească. Nici la Sînmărtean arbitrul nu a dat roşu. Vor mai fi accidentări din astea o grămadă"
Gabi Mureşan, ASA Tg. Mureş

Citeşte şi: Iertat de Comisii, acuzat în civil » Raul Rusescu îl dă în judecată pe Gabi Mureşan!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.