Liga 1

Totul roş-albastru! :) Valeriu Argăseală are cîrje în culorile Stelei

Foto: sportnews.ro

Articol de Mihai Baltag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După operaţia suferită la tendonul lui Achile, Valeriu Argăseală şi-a cumpărat două cîrje în culorile clubului.

Preşedintele campioanei, Valeriu Argăseală, a venit ieri la evenimentul organizat în cinstea lui Ion Ţiriac la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport în cîrje. Fostul mare tenisman a primit titlul de Doctor Honoris Causa, iar şeful din Ghencea nu a vrut să lipsească de la eveniment.

Acesta a venit ajutat de două cîrje, una roşie şi cealaltă albastră, şi a fost în centrul atenţiei. "M-am accidentat cînd jucam fotbal cu cei de la FRF la Mogoşoaia. Acum sînt în perioada de recuperare, trebuie să am mare grijă, dar sînt mult mai bine", a spus Argăseală.

De la operaţia suferită de şeful Stelei a trecut aproape o lună, însă preşedintele Stelei nu poate călca pe picior.

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Laude pentru Keşeru
Viorel Moldovan, secundul lui Iordănescu la echipa naţională, a comentat la DolceSport evoluţia lui Keşeru din ultima perioadă: "Mă bucur că s-a adaptat foarte repede realităţii fotbalului românesc, s-a integrat perfect în angrenajul Stelei, iar cei din Ghencea şi-au găsit jucătorul de care aveau nevoie. Este un atacant înnăscut, are simţul golului. Steaua nu a mai avut de mult un asemenea atacant, iar fotbalul românesc avea nevoie de un asemenea jucător. Chiar dacă din punctul meu de vedere orice revenire în ţară este un pas înapoi, Keşeru chiar a dat lovitura".

A revenit Tănase
După accidentarea suferită în meciul echipei naţionale cu Irlanda de Nord, Cristi Tănase a revenit la antrenamentele campioanei. Dacă la începutul săptămînii "decarul" Stelei s-a pregătit separat sub comanda kinetoterapeutului Oscar Perez, de miercuri seară acesta a început antrenamentele normale alături de restul colegilor. Conform medicilor, Tănase a suferit doar o contuzie la genunchiul stîng, avînd şanse mari să intre din primul minut în partida cu FC Braşov.

Merge cu "stegarii"
Fostul antrenor al celor de la FC Braşov, Cornel Ţălnar, a declarat pentru presa locală: "Cei de la Steaua vin după două meciuri la echipa naţională, apoi vor juca în Europa League. Deja sînt cîţiva jucători accidentaţi în lotul Stelei, meciul se va juca fără presiunea suporterilor, astfel că sînt premise pentru un rezultat bun. Dacă FC Braşov va juca la fel ca în repriza secundă a meciului cu CFR Cluj, poate da lovitura în Ghencea". Steliştii sînt favoriţi clar la casele de pariuri să se impună în faţa braşovenilor. Succesul roş-albaştrilor are cota 1.29, în timp ce victoria oaspeţilor are 10.00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.