Gazdele au obţinut punctul care le trebuia simulînd fotbalul în faţa unui adversar complice. În prelungiri, ivorienii n-au ieşit din propria jumătate, pasînd între ei.
Vă mai amintiţi blatul Germania - Austria (1-0) din grupele CM 1982? Cînd nemţii, după ce-au deschis scorul, au pasat între ei sub privirile unor adversari inofensivi, pentru liniştea tuturor? Modelul patentat atunci de Breitner, Karl-Heinz Rummenigge, Hrubesch et Comp. a fost aplicat miercuri cu succes şi la Abidjan.
Au simulat fotbalul
Cote d'Ivoire avea nevoie de un punct din meciul cu Camerun, deja calificată, pentru a merge la turneul final al Cupei Africii pe Naţiuni (17 ianuarie - 8 februarie 2015).
Şi l-a obţinut la capătul unui meci scandalos: 0-0. În timpul regulamentar de joc, ambele echipe au simulat fotbalul. Gazdele chiar şi în condiţiile în care “Leii neîmblînziţi” au rămas în inferioritate, după eliminarea lui M'bia în minutul 58.
Cinci minute penibile
Penibilul a atins momentul culminant la final. Cinci minute (trei de prelungiri) în care ivorienii au pasat între ei, în propria jumătate, sub privirile unor adversari complice. Dezgustat de teatrul din teren, selecţionerul Herve Renard nici n-a mai aşteptat fluierul final şi-a plecat la cabine.
Dezbrăcaţi
Mai bine. Altfel risca să fie luat pe sus de suporterii care au invadat gazonul, la vînătoare de şorturi şi tricouri. Jucătorii au fost imobilizaţi şi dezbrăcaţi, iar cele două porţi au cedat sub greutatea ciorchinilor de fani. Şi pentru ca să fie circul complet, poliţiştii au făcut o demonstraţie de forţă, împărţind bastoane în stînga şi-n dreapta!
2 e locul ocupat de ivorieni în clasamentul final al grupei D (10 puncte), după Camerun (14p), dar înaintea RD Congo (9p)
{{text}}