Pe Roger Federer şi Rafael Nadal îi uneşte ceva chiar şi în zilele acestea în care unul joacă pentru Salatiera de Argint, iar celălalt se recuperează după apendicectomie.
Roger are un final de an plin ca ziua unui preşedinte de stat aflat într-o vizită oficială. Evenimentele curg unul după altul, concurînd în importanţă, iar elveţianul stă acolo, în mijlocul lor, o siluetă subţire cu tricou polo roşu, cu fruntea uşor ridată încinsă de o bandana lată. Cei 33 de ani, din care peste 25 au legătură cu un teren de tenis, strigă ceva, dar de undeva vine o palmă şi înăbuşă zgomotul. Dar nu de tot. Roger are necazuri cu spatele. Cine ştie de cînd?
Discreţia helvetă acoperă ca o mantie de catifea petele cenuşii. Căci în ce ţară s-ar putea căsători numărul unu mondial în cadru intim, familial, fără blitzuri împinse în ochi şi trene călcate în picioare? Multă vreme, Federer însuşi a evitat abil şi elegant capitolul "probleme de sănătate", vorbind atunci cînd nu se putea altcumva - mononucleoza din 2008 sau infecţia la plămîni din 2010 sînt două exemple. A supravieţuit astfel, an după an, ideea (aproape) perfecţiunii elveţianului. Omul care face totul uşor, lin, fără ocolişuri şi piedici.
Anul acesta, în primăvară, a admis însă că spatele nărăvaş a fost un factor important în sezonul 2013 prea puţin spectaculos, după standardele sale, pe care l-a avut. Iar zilele trecute, cu semifinala încinsă de la Turneul Campionilor, rănile s-au redeschis. Elveţianul n-a putut să dispute ultimul act, contra lui Novak Djokovici, şi a desenat semne de întrebare legate de starea sa fizică înaintea finalei Cupei Davis, dintre Elveţia şi Franţa.
N-avea cum să nu joace, totuşi. Întregul an şi-a construit această oportunitate, unică pînă acum în cariera sa, iar oasele dureroase trebuia să fie îmblînzite. În prima zi, contra unui Gaël Monfils inspirat, incendiar, Roger a fost parcă prea rigid. Spatele drept, încordat, mersul arătînd o notă de crispare pe care doar suferinţa fizică o aduce. A lipsit acea fluenţă a mişcărilor, suplinită insuficient de îndemînare, de artă, de ştiinţă.
Ieri însă, la dublu, împărţind zgura franceză cu un Wawrinka eliberat de bosumflări, The Maestro a fost sus de tot. Cei doi au funcţionat armonios împreună, ca orice pereche ce se reuneşte ocazional fără să fi uitat obiceiurile comune. Spatele rămîne însă un "issue".
Pentru azi, cînd vine al doilea meci de simplu, pentru lunile următoare, pentru începutul lui 2015, pentru anii rămaşi în cariera lui Roger. Întrebat dacă a făcut o injecţie cu cortizon pentru a-şi uşura durerea, Federer a răspuns scurt, aproape tăios: "Dacă a fost aşa, nu v-aş spune niciodată. Dar mulţumesc pentru interes".
Imaginaţi-vă această replică în gura altcuiva. Şi reacţiile înflorind imediat.În acest timp, Rafael Nadal face turul sponsorilor înainte de antrenamentele care îi vor asigura revenirea pe terenuri în ianuarie 2015. Într-un interviu în El País, spaniolul, actualmente numărul 3 mondial, a vorbit despre sezonul acesta, unul "fără armistiţiu", în opinia sa.
Cu recenta operaţie de apendicită, cu accidentarea la încheietura mîinii drepte, care i-a ruinat vara, şi cu cea de la spate, care i-a apăsat începutul de an şi care şi-a găsit uşurarea doar printr-un tratament cu celule stem. "E o inflamaţie între vertebrele L1 şi L2. Mi-a creat un pic de nesiguranţă, n-am mai putut servi fluid, detalii care se simt la nivel înalt", a spus Nadal. Imaginaţi-vă acest răspuns în gura altcuiva. Şi reacţiile imediate.
Iar Murray, care anul trecut s-a operat la coloană şi încă nu şi-a regăsit nivelul de vîrf, ce să mai spună? Un lucru e cert: cu spatele nu e de glumit. Din cauza lui s-au încheiat cariere.
{{text}}