Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Pleacă la iarnă » Ultimii brazilieni din Ştefan cel Mare se vor despărţi de Dinamo

Elton și Mirando erau bucuroși în vară că sînt împreună la Dinamo

Articol de Iulia Iordache   —  luni, 24 noiembrie 2014

Dinamo riscă să rămînă fără brazilieni în proximul mercato, şi Elton, şi Miranda fiind aproape de o despărţire de ”cîini”.

Brazilienii nu dau un randament excepţional în Ştefan cel Mare. Iar ultimii doi, mijlocaşii Elton şi Miranda, sînt la un pas de a se despărţi de Dinamo.

Închizătorul n-a mai prins de mult timp un loc în primul "11", îi este greu să mai fie şi-n lotul de 18. Aceasta după ce Stoican chiar l-a trimis pentru două săptămîni la echipa secundă. Nici Elton nu este mai bine văzut.

Mijlocaşul cu cel mai mare salariu din echipă, 7.000 de euro pe lună, a fost titular la Mediaş după ce încălzise banca de rezerve, însă a ratat o ocazie imensă la scorul de 1-1 şi Dănciulescu l-a schimbat în minutul 68.


Rămîne de văzut dacă roş-albii vor încerca să obţină ceva bani din transferurile celor doi jucători sud-americani sau se va ajunge, ca şi-n alte cazuri, precum Luchin, Bălgrădean sau Rus, la rezilierea acordurilor pe cale amiabilă.

7 meciuri a jucat Miranda pentru "cîini", în 394 de minute, în toate competiţiile

1 gol a marcat Elton în 11 partide în acest sezon, în 792 de minute, în toate competiţiile

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.