Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Oficialii Stelei, tranşanţi cu privire la Gabi Mureşan: "A vrut să lovească!" » Ultimele detalii despre Rusescu + sfat pentru cei de la ASA Tîrgu Mureş

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 25 noiembrie 2014

Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a vorbit din nou despre situaţia lui Raul Rusescu, care nu este deloc bună. Oficialul roş-albaştrilor e convins că Gabi Mureşan a vrut să lovească. 

"Pentru Rusescu e o tragedie, el a venit sub formă de împrumut, a prins o formă sportivă foarte bună destul de repede, marca goluri, era pe val şi dintr-o dată vine o accidentare destul de gravă, care practic îl pune în imposibilitatea de a şti cînd se poate recupera.

E foarte dificil să dai un pronostic. Cred că nici medicii nu pot să dea un pronostic. Deocamdată, el e în recuperare, nu are voie să facă nici un fel de efort, e foarte sensibil în partea în care a fost operat la ochi.

Este deprimant şi pentru el şi pentru toţi cei care sînt în jurul lui. Orice echipă din străinătate va fi mult mai sceptică în transferarea lui Rusescu", a afirmat Duckadam pentru Digi Sport.


...despre decizia de la Comisia de Recurs: "Ştiam că la prima instanţă se dă o sentinţă şi la recurs se micşorează, dar chiar să se anuleze nu am mai întîlnit până acum. Oamenii judecă după hârtiile din faţa lor, dar cred că ar trebui să conteze şi latura umană".

...despre Mureşan: "Nici pentru el nu este o perioadă foarte bună. Chiar dacă nu am fost de acord cu gestul pe care l-a făcut, îl înţeleg şi pe el, că trece printr-o perioadă grea. Este un jucător mai agresiv, nu a fost prima lui intrare mai tare, dar probabil ăsta e jocul lui.

Eu cred că, dacă nu el din proprie iniţiativă, conducerea clubului trebuia să îl ţină pe margine, cel puţin pentru a evita ce se întâmplă în ultimele etape din turul campionatului.

Părerea mea e că a vrut sa lovească, dar nu a vrut atît de tare. Se vede pe imagini şi în momentul în care dă cu cotul chiar se uită unde e Rusescu. Cu siguranţă nu a vrut că-l nenorocească, cred că regretă şi el".


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.