Stranieri

Coşmar Huub » Stuttgart l-a readus pe Huub Stevens: bine pentru club, rău pentru Alex Maxim?

Și în acest sezon, sub comanda lui Veh, lui Maxim i-a fost greu în Bundesliga: doar 8 apariții, un gol și două pase decisive

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Olandezul a salvat-o pe VfB de la retrogradare sezonul trecut, dar cu el pe bancă, ”tricolorul” n-a prins decît o dată primul "unsprezece".

VfB Stuttgart a reacţionat prompt după demisia-surpriză a antrenorului Armin Veh. Şi a apelat din nou la Huub Stevens, care-o salvase sezonul trecut de la retrogradare.

Pentru şvabi ar putea fi o alegere bună, fiindcă se află din nou în coada clasamentului (locul 18). Alexandru Maxim, în schimb, n-are amintiri plăcute din perioada în care a lucrat cu tehnicianul de 60 de ani.

Un olandez atipic, fanatic al organizării şi al disciplinei tactice, Stevens are ochi mai degrabă pentru jucătorii care îşi dau sufletul pe teren decît pentru "mingicari", genul lui Maxim.

Dovadă că, în ultimele 10 etape ale stagiunii trecute, cît i-a condus pe şvabi, doar o singură dată l-a titularizat pe mijlocaşul "tricolor": în runda a 34-a, la 0-1 cu Bayern, cînd retrogradarea fusese deja evitată.

Întrebat la un moment dat de ce-l ţine pe Maxim rezervă, deşi la momentul sosirii lui românul era liderul assisturilor în echipă, Stevens a răspuns diplomatic: "Şi pe bancă am nevoie de jucători buni, capabili să schimbe soarta unui meci dacă intră".

268 de minute a jucat Maxim sezonul trecut, în 10 meciuri de Bundesliga cu Stevens antrenor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.