Aurelia Brădeanu are mari dureri la spate. Ea nu va face deplasarea în Germania, pentru amicalele cu Mannschaft-ul, dar se speră în refacerea ei pentru turneul final.
Căpitanul României, Aurelia Brădeanu, riscă să piardă Campionatul European din Ungaria şi Croaţia. Interul stînga al "naţionalei" are dureri insuportabile la spate şi nici nu se poate mişca!
"Am ştiut că are probleme, dar am sperat în ameliorarea lor. Am încercat să o bag la antrenamente, dar e clar că nu poate", a declarat antrenorul Gheorghe Tadici.
În cantonamentul de la Cluj Napoca, Brădeanu şi coechipiera ei, Gabriela Perianu, şi ea cu probleme lombare, au efectuat, ieri dimineaţă, un consult la un doctor neurochirurg.
"La Brădeanu s-a depistat o problemă de vascularizare între vertebrele L4 şi L5. Nu poate merge în Germania şi i s-a prescris să rămînă la tratament. Are două şedinţe zilnice de masaj şi exerciţii specifice pentru spate. Sper ca pe luni, marţi, săptămîna viitoare, să fie mai bine, să poată face deplasarea în Ungaria", a subliniat tehnicianul primei reprezentative.
Perianu a primit OK-ul
Doctorul i-a dat în schimb "verde" pentru antrenamente Gabrielei Perianu, cea care nu s-a antrenat pînă acum, alături de coechipiere, în cantonamentul de la Cluj Napoca. "Nici ea nu e sută la sută refăcută, dar strînge din dinţi", a spus Tadici. Federaţia a schimbat astfel biletul de avion pentru deplasarea în Germania, în locul Aureliei Brădeanu urmînd să meargă Gabi Perianu.
România va juca sîmbătă şi duminică două partide de verificare contra nemţoaicelor. Vor fi ultimele două meciuri de pregătire înainte de debutul la Europene, pe 7 decembrie, la Debrecen, contra Norvegiei.
{{text}}