Liga 1

Problemele de la Petrolul aduc după sine o premieră » Prima patroană din Liga 1!

Clarisa Capră a fost deja în vestiarul Petrolului pentru a vorbi cu fotbaliștii

Articol de Marius Mărgărit  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Soţia lui Dan Capră, Clarisa, i-a anunţat pe jucători că, pînă la soluţionarea cazului în care este implicat finanţatorul, ea va prelua frîiele clubului.

Reţinerea pentru 30 de zile a acţionarului majoritar al Petrolului, Dan Capră, a dus la o modificare temporară în vîrful piramidei clubului prahovean: noul patron va fi chiar nevasta acestuia, Clarisa! Anunţul a fost făcut de aceasta după o întîlnire cu lotul de jucători al lui Gigi Mulţescu, iar ea ar fi preluat deja biroul soţului!

"Prezenţa ei în preajma echipei ar trebui să fie o garanţie că totul continuă într-o linie normală cît timp lipseşte finanţatorul", afirmă sursele Gazetei. De problemele fotbalistice se va ocupa în continuare directorul executiv Andi Crîngu.

Clarisa Capră îi vizitase pe jucători în cantonamentul de la Crîngul lui Bot şi la începutul săptămînii, imediat după reţinerea soţului, pentru a-i asigura că totul este în regulă şi nu vor avea de suferit din cauza valului de arestări.

Dan Capră, fratele acestuia, Nicolae, şi alte 5 persoane, printre care directorul general al Petrolului, Marius Bucuroiu, au fost arestate preventiv, pentru 29 de zile, la mijlocul săptămînii. Grupul este suspectat de o evaziune fiscală estimată la 15 milioane de euro.

În ultimul deceniu, în România au existat două patroane de cluburi, ambele în "B":

- Mihaela Giucă (Building Vînju Mare)
O prezenţă inedită în liga secundă (trei sezoane), Building Vînju Mare a avut drept patroană o femeie, Mihaela Giucă, important om de afaceri în zonă, în domeniul construcţiilor. S-a retras din fotbal în 2009, o dată cu desfiinţarea clubului.

- Geta Onu (ACU Arad)
Preşedintă timp de şapte ani la formaţia care, ani de-a rîndul, a fost numărul doi în Arad, Onu a fost o conducătoare vocală, cunoscută pentru interviuri spumoase şi critici dese aduse arbitrilor. În 2013, a a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu suspendare. Acuzaţiile?! Dare de mită şi trafic de influenţă!

"Cît timp avem salariile la zi şi ocupăm un loc fruntaş, nu avem de ce să ne facem probleme" (Gheorghe Mulţescu, antrenor Petrolul)

"Soţia domnului Capră a fost în vestiarul băieţilor, le-a transmis mesaje de la finanţator, că nu se va întîmpla nimic neplăcut, şi i-a îndemnat să-şi vadă în continuare de activitate" (Oficial Petrolul)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.