Fotbal   •   Liga 1   •   Rapid - CFR 0-0

VIDEO Egalul nimănui » O remiză care nu ajută pe nimeni: Rapidul rămîne pe ultimul loc, CFR se poate îndepărta de Steaua

Pancu se zbate mereu în avanposturi, însă nu e susținut pe măsură de mai tinerii săi colegi

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 30 noiembrie 2014

Remiza vie de aseară nu-i ajută nici pe cei din Grant să scape de "lanternă", nici pe ardeleni să se apropie de Steaua.

Duel feroviar ce pornea disproporţionat, însă calculele hîrtiei sînt, uneori, mincinoase. Fiindcă Rapid, ultimul loc în clasament, a călărit în prima repriză pe CFR, poziţia secundă în Liga 1, teoretic, principala urmăritoare a Stelei în lupta pentru titlu.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Duel al problemelor financiare, între insolvenţii din Giuleşti şi, probabil, viitorii insolvenţi din Gruia. Fără Vasile Miriuţă, plecat la "ai lui", clujenii au încasat lovitură după lovitură în primele 45 de minute, ajungîndu-se ca "lanterna" să aibă avantaj la şuturi pe poartă, 5-1, şi la şuturi spre poartă, 9-1! Nu şi pe tabelă, unde contează.


Nu degeaba lui Felgueiras i se spune SuperMario. A blocat tot în faţa adversarilor, care se agaţă de orice ca să scape de retrogradare. În minutul 15, a scos şutul superb al lui Coman. În minutul 34, a dus în corner mingea şutată viclean de Pancu din lovitură liberă. Înainte de pauză, acelaşi duel, Pancone fiind blocat.

Nu e limbaj de lemn, pauza chiar a fost un sfetnic bun pentru oaspeţi. Care-au revenit cu altă atitudine pe teren, punînd presiune pe giuleşteni. Doar era formaţia cu cel de-al doilea atac din "A". Lung (48 şi 56) l-a blocat magistral pe Tade, iar Bornescu a reţinut în doi timpi centrarea lui Jazvici (51).

Alex Coman (82) s-a descotorosit de Camora, însă a şutat paralel cu poarta, a fost ocazie mare. Ionuţ Rada a uitat că a mîncat o pîine albă în Grant, era să-i îngroape pe rapidişti în minutul 90+1. A executat bine o lovitură liberă, Bornescu a scos spectaculos.

100 de prezenţe a adunat în L1 Camora. E cel de-al 43-lea străin ce atinge această cifră, al 8-lea din Portugalia, ţară care conduce acest top, urmată de Brazilia - 7


8 remize s-au înregistrat între Rapid şi CFR în 35 de meciuri. Giuleştenii au strîns 16 victorii, ardelenii 11

"Am jucat peste locul ocupat în clasament. E lipsă de încredere la noi, avem şi ghinion. Culmea, la sărăcie, erau rezultate mai bune. Nu ne ajută cu prea multe acest egal. Oricine va veni ca antrenor, îi va fi foarte greu să mai salveze echipa" (Daniel Pancu, atacant Rapid)

"Acest punct nu ne mulţumeşte, dar Rapid a arătat că are calitate. Dacă mai vreţi fotbal în România, ar trebui să respectaţi fotbaliştii! (Mario Felgueiras, portar CFR)

"Cred că ne gîndim prea mult la vacanţă, nu mai există concentrare. Sînt şi nervi din cauza problemelor de la club" (Ionuţ Larie, fundaş CFR)

"Sînt condiţii delicate la CFR. Dacă se vor rezolva problemele, vor să rămînă jucătorii la Cluj. Dacă nu, nu" (Francisc Dican, antrenor CFR)

Inbox

- Viitorul preşedinte al Rapidului, Dinu Gheorghe, a stat aproape de banca de rezerve a echipei, chiar dacă n-a semnat încă actele de preluare a funcţiei.

- Rapidiştii n-au rămas impasibili la drama lui Nae Manea, unul dintre fotbaliştii-simbol ai Grantului, care suferă din cauza unei boli incurabile. Suporterii au afişat mai multe bannere de susţinere. Unul dintre ele: "Adevăratul derby îl joci acum, cu viaţa... / Nea Nae, luptă, nu-ţi pierde speranţa!".

- La începutul reprizei secunde, Tade şi Ivanovski s-au contrat, fiind nevoie de intervenţia colegilor ca situaţia să nu degenereze! Iar Jazvici a lovit cu supărare o minge pe marginea gazonului, imediat după ce-a fost schimbat în minutul 61.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.