Fotbal   •   Liga 1   •   dinamo

Principala ţintă a lui Dinamo pentru banca tehnică, Dan Alexa, confirmă negocierile: "Am început să scot capul în antrenorat"

Alexa este foarte iubit de fanii din Ştefan cel Mare, după ce a refuzat ca jucător o ofertă a rivalilor din Ghencea

Articol de Eduard Apostol, Victor Vrînceanu   —  vineri, 05 decembrie 2014

Antrenorul Timişoarei spune că a auzit de interesul lui Dinamo, dar momentan se concentrează strict pe ACS Poli, cu care este pe primul loc în Seria B2.

Gazeta de joi l-a prezentat pe Dan Alexa ca fiind principala ţintă din iarnă a conducătorilor din Ştefan cel Mare pentru postul de antrenor principal. Cel supranumit "Chirurgul" a confirmat interesul "cîinilor", dar s-a limitat să comenteze mai mult, în acest moment fiind angrenat în lupta pentru promovare, cu echipa sa, ACS Poli Timişoara.

"Da, am auzit şi eu despre acest interes. M-am întîlnit cu Daniel Stanciu şi mi-a zis că e posibil să ajungă la Dinamo, dar la fel de posibil e să rămînă şi la Tîrgu Mureş. Faptul că am ajuns pe lista lui Dinamo îmi aduce multă mulţumire, înseamnă că am început să scot capul în antrenorat. Deşi sînt flatat de interesul "cîinilor", în acest moment mă gîndesc doar la meciul de sîmbătă, cu Metalul Reşiţa, pentru că ne luptăm la promovare şi nu pot înşela încrederea jucătorilor mei şi a oamenilor de aici", a declarat Alexa.

Acesta va fi numit antrenor în cazul în care Stanciu va face parte din staff-ul lui Dinamo.


Aduce şi jucători?



În cazul în care Dan Alexa va prelua banca tehnică a echipei din Ştefan cel Mare, este posibil ca acesta să vină la pachet cu mai mulţi jucători de la Timişoara, printre care şi o ţintă mai veche a "cîinilor", tînărul Cristian Bărbuţ, 19 ani.

Mijlocaşul de 1,66 m a reuşit chiar să marcheze un gol în poarta "cîinilor", sezonul trecut, cînd Timişoara a învins Dinamo, scor 2-0.







Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.