Dosarul se prelungeşte şi-n 2015, deşi, după termenul de ieri, magistraţii ÎCCJ urmau să rămînă în pronunţare
Vasile Avram şi celelalte persoane implicate în Dosarul "Mită în Elicopter" intră în prelungiri în acest caz: ieri, judecătorii n-au rămas în pronunţare, ci s-a acordat un nou termen, 19 ianuarie 2015! Sursele Gazetei susţin că motivul acestei amînări o reprezintă aducerea de noi probe din partea DNA, un posibil motiv de îngrijorare pentru cei trei inculpaţi rămaşi în viaţă, Avram, Adrian Penciu şi Vasile Chiorean. Ceilalţi doi, Sorin Ţerbea şi Nicolae Iacobescu, au decedat în iulie 2013. Cu două luni înainte, toţi fuseseră achitaţi de Curtea de Apel, însă procurorii au atacat decizia cu recurs la ÎCCJ.
Potrivit procurorilor, în mai 2011, ca supervizor al partidei FCM Tg. Mureş - U Cluj, Avram ar fi primit de la Ţerbea 19.000 de euro pentru delegarea unor arbitri agreaţi de gazde.
"Sînt undeva... nu pot vorbi... Nu mă sunaţi nici azi, nici mîine, sunaţi-mă de luni încolo!"
Vasile Avram, fost arbitru
Copos, încă 6 luni!
Fostul patron al Rapidului, George Copos, va mai executa 6 luni de închisoare. Sporul a fost luat în considerare după cea de-a doua condamnare a omului de afaceri, 4 ani în Dosarul Loteria I. Acesta primise o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni în Dosarul Transferurilor, astfel că va executa, în total, 4 ani şi 4 luni de închisoare. Copos este judecat şi într-un al treilea dosar, Loteria II.
{{text}}