Ardelenii au zdrobit Ceahlăul în deplasare, după o evoluţie incredibilă a lui Justin Mengolo, care a scos un penalty, un cartonaş roşu şi a marcat de trei ori
Printre cereri de demisie din tribune şi valuri de nemulţumire, dar şi promisiuni de mai bine din partea lui Ogăraru, U Cluj a vizitat cea mai ieşită din formă echipă din Liga 1. După 25 de minute de atacuri ale celor de la U, a venit şi ruperea echilibrului. Portarul Calancea a faultat într-o fază de unu la unu cu Mengolo, a fost eliminat, iar înlocuitorul Jovici a fost învins pentru prima dată de Lemnaru din penalty. Sîrbul din poarta Ceahlăului habar n-avea ce îl aşteaptă. Au mai urmat două goluri înainte de pauză: Mengolo cu două reuşite de excepţie.
Click aici pentru VIDEO!
Era culmea ca vîrful african, după un penalty scos şi două goluri, să se potolească. A mai marcat o dată cu jumătate de oră înainte de final. Probabil că pe camerunezul de 21 de ani l-au apucat durerile de spate, după ce şi-a cărat echipa timp de o oră, fiind de fiecare dată ori originea golurilor, ori la capătul acestora. Dar nou-intratul Kovacs şi-a făcut imediat simţită prezenţa şi a scos un penalty la cîteva minute după ce a fost trimis în teren. Lemnaru a mai transformat o dată. Coşmarul s-a terminat în minutul 81, dar nu oricum. Gorea a reuşit să îşi devieze în poartă un şut al lui Raul Costin.
Ogăraru are dreptate. Echipa sa a avut nevoie de timp. După o calificare în Cupă şi o victorie cu 6-0, probabil n-ar trebui să căutăm doar scuze în declaraţiile antrenorilor.
"Sîntem fericiţi, aveam foarte mare nevoie de o victorie. Important este şi jocul. Am avut foarte multă încredere în Mengolo şi sînt impresionat că a marcat un hattrick, dar şi că Lemnaru a marcat de două ori"
George Ogăraru, antrenor U Cluj
"Este cel mai ruşinos scor din istorie. Am avut jucători tineri, dar le lipseşte experienţa. A contat foarte mult faptul că am avut absenţe, dar scorul este dezastruos"
Costel Ilie, antrenor secund Ceahlăul
{{text}}