Liga 1

VIDEO Brand şi Brandan » În ciuda problemelor financiare, CFR Cluj termină turul pe podium, după 0-0 cu CS U Craiova

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Reputaţia CFR-ului şi bugetul care sfidează criza al lui CSU au produs un meci egal. Clujul încheie pe podium un an în care a discutat mai mult despre bani decît despre meciuri


CFR îşi respectă renumele pe care şi l-a construit în ultimul deceniu. Şi afectat de cele mai grave probleme economice din era Paszkany, clubul încheie decent anul, măcar ca poziţie în clasament. Felgueiras şi colegii lui vor petrece iarna gîndindu-se tot la data la care ar putea să vină salariile restante, dar locul de pe podium îi mai încurajează pe ardeleni să spere că situaţia se va ameliora.

Click aici pentru VIDEO!

Băluţă vs Chanturia
Neplătite de luni bune şi preocupate de tot felul de proteste de-a lungul acestui tur, vedetele Clujului rămîn capabile să producă un fotbal bun, raportat la nivelul campionatului românesc. Felgueiras e tot Felgueiras, un portar de top 3 în Liga 1, şi a blocat-o pe Universitatea în momentele cele mai bune ale formaţiei cuplului Cârţu&Săndoi. Băluţă a ratat ocazia să materializeze clipele de superioritate oltenească, Chanturia a răspuns la poarta opusă.

Somn uşor, Costea!
Gruzinul e tehnic, dar cam haotic şi nu foarte implicat în joc, dar atunci cînd are mingea îşi demonstrează calitatea. Chanturia bate o lovitură liberă de la 35 de metri şi trimite mingea spectaculos în transversală. Bălgrădean e şi el uimit de îndrăzneala şi de execuţia ex-sovieticului, portarul sare contratimp şi doar însoţeşte cu mîna balonul care loveşte bara. Chiar şi aşa, fără ambiţie exagerată, Giorgi Chanturia pare un jucător combativ dacă îl compari cu Florin Costea! Olteanului i-a mai rămas doar numărul 10 de pe spatele tricoului, e ultima dovadă care mai vorbeşte despre un fost star al Craiovei. Florin abia dacă atinge mingea şi părăseşte terenul huiduit de spectatorii care se presupune c-ar trebui să-l încurajeze. Fanii trebuie să-şi fi pierdut şi ei răbdarea cu un fotbalist ce nu mai pare în stare să-şi recapete forma din trecutul de graţie.

Banii aduc fericirea

Craiova a irosit în prima parte cîteva şanse importante, apoi a petrecut-o pe a doua ţinînd de remiză. Săndoi şi Cârţu au betonat defensiva cu o schimbare cu un sfert de oră înaintea finalului, stoperul Kay în locul creativului Ferfelea, un mesaj cu care întregii echipe i s-a transmis că punctul e mulţumitor. Şi chiar este. Un club înfiinţat acum un an şi jumătate începuse dezastruos campionatul, nu ai fi zis că e în stare să se menţină în prima ligă, dar a revenit spectaculos şi încheie 2014 pe locul 6, aproape chiar de primele 3! CSU e proba că banii au o influenţă mult mai importantă în clasamentul la zi decît au brandul şi tradiţia. În spatele oltenilor nu demult fondaţi există trei foste campioane: Dinamo, Oţelul şi Rapid.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.