Sporturi   •   Handbal   •   ROMÂNIA-DANEMARCA 29-29

Corespondenţă din Ungaria » Adriana Ţăcălie a fost MVP-ul partidei cu Danemarca: "Meritam victoria!"

Articol de Marian Ursescu   —  miercuri, 10 decembrie 2014

Interul stînga a jucat în dreapta şi a marcat de 10 ori în poarta daneză. 10 goluri din 12 aruncări, alte două aruncări de la 7 metri scoase, două eliminări.

Un meci perfect pentru handbalista de la Corona Braşov pe care Tadici a convocat-o la lotul naţional, deşi era rezervă la Corona Braşov. Handbalista primise multă încredere şi pe vremea cînd evolua la Oltchim, iar Tadici era antrenor la Vîlcea.

- Adriana, am trecut pe lîngă o mare victorie, e doar un punct cîştigat.

- Ăsta e regretul cel mai mare, că am condus meciul pînă în ultimele secunde. Este o supărare că am luat doar un singur punct, după meciul de azi eu zic că meritam două puncte. Nimic nu ne-a surprins la Danemarca.

- Cum de v-aţi remontat după înfrîngerea cu Norvegia?

- Primul meci nu a fost unul bun, ştiam că avem o altă formă, arătasem în meciurile cu Germania dinainte de turneul final. Meciul cu Norvegia a fost un eşec total, în partida cu Danemarca am intrat hotărîte. Ne-am zis că nu avem nimic de pierdut, am alergat foarte mult şi înainte, şi înapoi, e un lucru bun, un plus pentru noi.


- E cel mai bun meci al carierei tale?

- Cel mai bun meci la un Campionat European sau un Campionat Mondial. Cred că o să fie un nou început, de asta vreau să-mi ajut echipa în continuare ca să ajungem cît mai departe la acest Campionat European.

- A fost tactica echipei României să joace pe partea dreaptă?

- Aceasta a fost tactica, să atacăm în culoarul unu, că ele închid foarte bine în zona centrală. Mie mi-a mers şutul la poartă, mi-au intrat aproape toate şi nu aveam de ce să schimb ceva.

- A găsit echipa României interul dreapta de care avea nevoie?

- Asta nu ştiu ce să spun, întrebaţi-l pe domn' profesor. Eu joc oriunde sînt trimisă. Nu e un post uşor pentru o dreptace, dar încerc să-mi fac treaba unde evoluez.

- Ai aruncat şi în scurt şi în lung, nu mai ştiau portarii danezi ce să facă.

- Am aruncat şi în stînga, şi în dreapta pentru că nu poţi arunca într-un singur colţ. Portarul te citeşte. Am urmărit goalkeeperii lor, am văzut fiecare mişcare. Am sărit mult ca să am timp să văd unde să arunc.


- Creşte moralul echipei după acest rezultat?

- Normal. Una e un punct, alta era după o înfrîngere. Avem mai mare încredere în noi şi Doamne ajută să mergem cît mai bine, să ajungem cît mai departe. Cu Ucraina însă ne aşteaptă un meci foarte greu, un meci de calificare. Ele îşi vor juca şansa, eu sper să cîştigăm.

59 la sută a fost procentajul de reuşită al României în meciul de aseară, surprinzător, sub cel al Danemarcei, care are 67 la sută

12 contraatacuri a avut România în faţa Danemarcei, marcînd de 9 ori. În primul meci, cu Norvegia, România nu a avut nici un contraatac

"Am avut noroc, trebuie să fim mulţumiţi. România a reuşit un meci mare. Am început slab, ne-am revenit parţial în partea a doua, dar egalul a fost tot ceea ce am putut scoate" (Jan Pytlick, antrenor Danemarca)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.