International   •   Europa League   •   STEAUA - DINAMO KIEV, AZI, 22:05, DigiSport 1, DolceSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO

Crede în şansa Stelei » Dialog Ioaniţoaia - Lucescu înaintea confrutării decisive de diseară, Steaua - Dinamo Kiev

Articol de Ovidiu Ioaniţoaia   —  joi, 11 decembrie 2014

Miercuri la amiază, am vorbit la telefon, preţ de 15 minute, cu Mircea Lucescu. Aflat la Porto înaintea confruntării de Liga Campionilor cu formaţia locală, antrenorul lui Şahtior Doneţk mi-a oferit cîteva amănunte despre Dinamo Kiev, adversara Stelei în Europa League. Reproduc mai jos convorbirea.

Chiar o nucă tare- Mircea, sincer, poate trece Steaua de Dinamo Kiev după 1-3 în tur?

- Sînt convins, dar cu condiţia să fie extrem de atentă. Preocupată, concentrată, vigilentă. Şi cu încă o condiţie, să aibă publicul de partea ei din primul pînă în ultimul minut.



- Aici plouă necontenit de cîteva zile şi e frig, vor rămîne multe bilete nevîndute! Se scontează numai pe vreo 12.000 de spectatori!

- Hm, o veste proastă. La un meci cu asemenea încărcătură echipa are nevoie de sprijinul suporterilor.



- Pe scurt, ce-ar fi de spus despre Dinamo Kiev?

- Cum ziceţi voi, ziariştii, e o nucă tare, greu de spart. Cu atît mai tare cu cît, din ce-am auzit în Ucraina, va veni la Bucureşti cu toate vedetele. Normal, vrea neapărat locul 1 în grupă ca să dea în 16-imi peste un adversar mai uşor de abordat.



- Care ar fi vedetele alea?

- Play-maker-ul Belhanda, un francez de origine marocană, apoi atacanţii Lens şi Iarmolenko. Belhanda vămuieşte majoritatea mingilor în zona centrală, iar ceilalţi sînt activi şi periculoşi.



Stîngul lui Iarmolenko

- Cum pot fi opriţi?

- Închişi pe benzi cu doi fundaşi şi un mijlocaş. Deoarece obişnuieşte să intre în centru, să pătrundă şi să şuteze violent, Iarmolenko trebuie blocat pe piciorul lui de gol, pe stîngul.



- Care tabără ţi se pare mai pregătită din punct de vedere fizic? Mai puţin obosită?

- Părerea mea e că dinamoviştii sînt mai puternici, mai masivi, mai solizi. Paradoxal, ei preferă jocul pe contraatac celui poziţional. Pasa nu-i arma lor favorită. Nu excelează în combinaţii şi, în general, îi văd sub stelişti în privinţa tehnicii. Aceştia stăpînesc mai bine mingea, pasează mai mult şi mai spectaculos. Din păcate, ziceai că plouă rău la Bucureşti, iar starea gazonului îi va deranja mai degrabă pe jucători noştri!



- Mircea, ucrainenii sînt şi mai înalţi?

- Deşi n-am calculat, impresia e că da. Tocmai de aceea marchează des din faze fixe şi din cornere. La fel de des însă şi iau gol după lovituri libere. Cu siguranţă că Gâlcă ştie acest amănunt.



Cu speranţa calificării

- Totuşi, în vreme ce Şahtior a suferit 3 eşecuri în turul campionatului, formaţia kieviană n-a pierdut nici o partidă şi a cîştigat 11 din 14! Din nou au ajutat-o arbitrii?!

- Să lăsăm asta, nu-i momentul! Au ajutat-o pînă a prins viteză şi a căpătat entuziasm. După aceea însă trupa lui Rebrov a crescut de la o etapă la alta şi a devenit cu adevărat o forţă de temut. Iată de ce repet că-i obligatoriu ca Steaua să se concentreze la maximum joi seara. Să fie într-o permanentă stare de alertă.



- Terminăm cum am început: crezi în şansa Stelei?


- Fără îndoială, o spun ca român şi, în egală măsură, ca profesionist. Din aceeaşi perspectivă, îi doresc Stelei să învingă şi, graţie rezultatului din meciul Rio Ave-Aalborg, să se califice. La problemele care frămîntă fotbalul nostru, prezenţa unei echipe în primăvara europeană n-ar fi de ici, de colo. Ar însemna foarte mult şi m-aş bucura să se întîmple aşa.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.