Liga 1

Din nou la cuţit! Doi titulari ai Stelei au fost operaţi şi vor lipsi de la reunirea echipei » Anunţul de ultimă oră al clubului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 13 December 2014

Steaua a anunţat că Alexandru Chipciu şi Lucian Filip au fost operaţi pentru a le fi înlăturate materialele de osteosinteză utilizate pentru tratarea accidentărilor acestora din 2013. 

Cei doi au lipsit mai multe luni de pe gazon, iar cu prilejul pauzei competiţionale Steaua a decis să ia această decizie. Chipciu va fi indisponibil aproximativ o lună, în timp ce fundaşul stînga va absenta două luni de pe gazon.

Totodată, Steaua anunţă că refacerea lui Gabi Iancu decurge bine şi jucătorul a reînceput alergările.

"FC Steaua Bucuresti anunta ca jucatorii Alexandru Chipciu si Lucian Filip au fost supusi vineri, 12 decembrie, unor interventii chirurgicale efectuate de catre Dr. Ionut Codorean si Dr. Flavian Aramitu, prin care s-a practicat extragerea materialelor de osteosinteza utilizate pentru tratarea fracturilor suferite de cei doi in 2013.

In cazul lui Alexandru Chipciu, s-a procedat exclusiv la extragerea materialelor de osteosinteza (placa + suruburi) la nivelul gambei drepte, perioada de recuperare estimata pentru acesta fiind de o luna.

In cazul lui Filip, s-a practicat, pe langa extragerea materialelor de osteosinteza la nivelul gambei drepte, o corectare chirurgicala a hallux valgus picior drept. Perioada de recuperare estimata in cazul lui Lucian este de doua luni de zile.

In alta ordine de idei, mentionam ca atacantul Gabriel Iancu continua perioada de recuperare post-operatorie (ruptura corn posterior menisc intern genunchi drept) cu evolutie favorabila, incepand de vineri alergarile usoare", se arată într-un comunicat al Stelei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.