International   •   Stranieri   •   ANGLIA

VIDEO Garantul remizei » Costel Pantilimon, fără greşeală: după 0-0 la Liverpool, 1-1 cu West Ham

Cu Pantilimon în poartă, Sunderland a luat 8 puncte în 7 etape: o victorie, 5 remize, un eșec

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 14 decembrie 2014

”Tricolorul” a apărat bine, dar n-a avut ce face la golul oaspeţilor. Balonul expediat de Downing, uşor deviat, a fost prea bine plasat.

West Ham n-are vedetele lui Chelsea sau Man. City. Dar e în mare formă şi ieri i-a pus probleme serioase lui Sunderland şi lui Costel Pantilimon pe Stadium of Light. Portarul "Pisicilor Negre" a avut de lucru încă din debut, la şuturile lui Jenkinson şi Sakho, însă a fost bătut la reluarea de la 16 metri a lui Downing (29).

VIDEO: vezi AICI golurile meciului!

Balonul expediat în diagonală de mijlocaşul "ciocănarilor", deviat uşor şi de un fundaş, s-a dus jos, lîngă bară. "Panti" a plonjat, dar nu l-a putut devia. Downing egala astfel pe tabelă scorul deschis de Gomez din penalty, nouă minute mai devreme (20).


La reluare, marele pericol pentru poarta "tricolorului" a fost Andy Carroll. Pantilimon i-a reţinut sigur o lovitură de cap şi mai tîrziu i-a închis bine unghiul "vîrfului" scăpat singur spre buturile sale. O singură dată n-a avut replică, la un şut de la 16 metri al aceluiaşi Carroll. Norocul lui, mingea a trecut pe lîngă stîlpul din stînga sa.

19 şuturi a expediat West Ham spre poarta lui Pantilimon, dintre care 8 cadrate

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.