Fostul jucător, antrenor şi conducător al Rapidului, Nicolae Manea, 60 de ani, a decedat în această dimineaţă la Bucureşti, la nici două luni de cînd a fost diagnosticat cu cancer la ficat.
Trupul acestuia va fi depus la biserica Sfînta Parascheva mîine dimineaţă, iar înmormîntarea va avea loc joi, la cimitirul Străuleşti 2.
Înainte de a pleca în Franţa la recomandarea lui Mircea Sandu, Nae Manea a făcut un control medical la Spitalul Militar. După ce s-a manifestat ca o răceală timp de cîteva luni, boala s-a dovedit a fi mai mult decît atît. Doctorii i-au pus un diagnostic crunt: suferea de cancer la ficat!
Şedinţele de chimioterapie n-au avut însă succes şi Nae Manea a pierdut lupta cu groaznica boală în această dimineaţă. Fostul mare atacant se afla în comă de joi.
„Aş da orice să-l mai văd cum era. Te schimbă chimioterapia. A slăbit vreo 20 şi ceva de kilograme. Îi sînt băgate în corp tot felul de substanţe, care te ard dacă îţi sînt aruncate pe piele. A avut dureri mari, dar noi sperăm să se vindece”, spunea fiul său, Florin Manea, în urmă cu nici o lună.
Comunicatul Rapidului
„Familia Rapid trece din nou prin momente grele. Fostul jucător, antrenor şi mai apoi oficial al clubului FC Rapid, Nicolae Manea, s-a stins din viaţă la 60 de ani după o lungă luptă cu o boală incurabilă. Condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut! Dumnezeu să-l odihnească!", a fost mesajul FC Rapid pe pagina de Facebook.
Cine a fost Nicolae Manea
Fostul atacant şi-a început cariera la Rapid, unde a făcut junioratul din 1967 pînă în 1973:
- a jucat timp de 7 ani din 1973 pînă în 1980 la Rapid. A strîns 108 prezenţe şi a marcat 32 de goluri;
- din 1980 a trecut în Ghencea pentru doar un an, unde jucat 9 meciuri şi a înscris un gol;
- a revenit la Rapid unde a mai jucat încă 6 ani, din 1981 şi pînă în 1987. A strîns 113 meciuri şi a marcat de 17 ori;
- şi-a încheiat cariera la Bistriţa, unde a stat 4 ani, din 1987 pînă în 1991. 40 de meciuri şi 14 goluri a strîns fostul atacant la Gloria;
- avea o selecţie la naţionala României, plus alte 11 pentru naţionala olimpică, unde a marcat de două ori.
VIDEO cu Nicolae Manea din cadrul episodului dedicat Rapidului al emisiunii Replay
Din 1991 şi-a început cariera de antrenor la Drobeta Turnu Severin. Le-a mai condus pe Unirea Dej (4 ani), FC Bihor (1 an), Rapid de 3 ori, Ceahlăul, FC Braşov, Gloria Bistriţa, Corona Braşov şi naţionala U21 a României în două mandate, unul de un an, iar al doilea de 3 ani (2002-2005).
Nicolae Manea a cîştigat cu Rapid, ca jucător, o Cupă a României în 1975 în faţa Universităţii Craiova, 2-1. A marcat ambele goluri ale giuleştenilor, iar pentru olteni a înscris Ion Oblemenco.
{{text}}