Liga 1

UPDATE Oamenii din sport îşi iau adio de la Nicolae Manea » Declaraţie tranşantă la adresa conducerii giuleştene

Articol de Marius Mărgărit  —  marţi, 16 decembrie 2014

Trupul neînsufleţit al lui Nicolae Manea a fost dus astăzi la biserica Sf. Paraschiva, în jurul orei 12:30, pentru ca toţi apropiaţii săi să-şi ia rămas bun de la acesta.

UPDATE / La biserică şi-au făcut apariţia cu coroane şi oficialii Concordiei Chiajna, printre care antrenorul Marius Şumudică, cel care a condus Rapidul atît din teren cît şi de pe bancă, primarul Chiajnei, Mircea Minea, Liţă Dumitru, Laurenţiu Diniţă, dar şi Costel Orac.

----------------------------------------------------------------------------------------------

Primul om din lumea fotbalului care a venit la căpătîiul fostului jucător al Rapidului a fost Constantin Zotta, urmat de Culae Lupescu, Ţeţe Moraru, Ştefan Popa şi multe persoane din familie.

Florin Manea, fiul lui Nicolae Manea, spunea că nu-i va duce sicriul cu trupul neînsufleţit pe teren, dar joi cînd va părăsi biserica va trece convoiul funerar şi pe la Giuleşti: "Pe acolo trecea mereu drumul lui tata", a explicat Florin Manea. Legendarul rapidist va fi înmormîntat la cimitirul din Străuleşti.

Din partea clubului giuleştean a fost prezent Dănuţ Perjă, team-managerul echipei, care a venit cu o coroană uriaşă de flori: "Sper ca Rapid să facă ceea ce trebuie pentru Manea. Poate să-i dăm numele unei peluze din stadionul Valentin Stănescu".

"Nae Manea a fost poate cel mai mare rapidist, eu l-am recomandat cînd am plecat de la echipă, că o sa fie numărul 1. Cum îşi permite conducerea asta să-şi bată joc de el? Dacă l-aş vedea pe Moraru i-aş da cu ceva în cap pentru cum s-a purtat cu el, ce patron e ăsta? Ar merita să-i facă două peluze şi tot n-ar fi de ajuns", a spus şi Culae Lupescu, unul dintre foştii mari jucători ai Rapidului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.