În 1985, scriitorul american Kurt Vonnegut publica romanul Galápagos, a cărui acţiune se petrece în două planuri temporale îndepărtate, aproape extreme: în 1986 şi un milion de ani mai tîrziu.
Faptele şi acţiunile din '86 aveau să influenţeze istoria omenirii, cea de peste multă, imens de multă vreme. Între erori şi fapte bune, între acte de laşitate şi momente de eroism deplasat, lucrurile fundamentale se conservă, indiferent cîte secole se scurg.
Nu e nevoie de un milion de ani însă ca să ştim că sezonul acesta a consacrat un sportiv important al României. Nu e nevoie să treacă atît timp ca să preţuim o finală la Roland Garros reaccesată după mai bine de trei decenii, un loc 2 mondial înainte neatins de nimeni, o finală la Turneul Campioanelor jucată în premieră, o semifinală la Wimbledon, întîia, de asemenea. Nu e nevoie nici măcar de un veac.
Iar peste un milion de ani, cînd poate oamenii vor avea aripi şi se vor hrăni cu alge, ca în romanul lui Vonnegut, 2014 nu va fi un reper pentru transformarea speciei. Pentru că unele lucruri nu se schimbă, indiferent de împrejurări. Va fi doar începutul real, exploziv al unei frumoase poveşti care include o fată, o minge şi o rachetă.
Citeşte şi:
Editorialul lui Cristian Geambaşu despre fotbalistul anului, Lucian Sînmărtean » Bătrînul şi mingea
Tolontan despre străinul anului, Lukasz Szukala » Liga 1 se învîrte în jurul urmaşului lui Copernic
Theodor Jumătate îl elogiază pe antrenorul anului, Mircea Lucescu » Omul-torţă
{{text}}