Fotbal   •   Liga 2   •   FOTBAL MIC

Moş Crăciun a intrat în poartă! » Surpriză pentru copiii şi juniorii unui club din România

Moşul n-a avut nici o şansă în faţa micuţilor, care l-au executat cu uşurinţă // Foto: probr.ro

Articol de Răzvan Luţac   —  marți, 23 decembrie 2014

Puştii de la CF Brăila au învins personajul de poveste de la punctul cu var şi au primit cadouri de la acesta şi de la Sorin Frunză, fost campion al României cu Unirea Urziceni.

Aproximativ 70 de copii de la grupele de copii şi juniori ale clubului CF Brăila au primit daruri de la Moş Crăciun chiar pe stadionul din oraş!

La începutul weekendului, informează probr.ro, aceştia au fost invitaţi să colinde pe gazonul "Municipalului" brăilean, însă au primit vizita-surpriză din partea personajului alb-roşu. Pentru a primi un dar, micuţii au fost puşi să îl învingă, din penalty, pe Moş. Care n-a avut nici o şansă: a primit gol de la toţi puştii şi a fost obligat să le împartă cadourile cuvenite!

Frunză a fost ajutor

Printre cei care l-au ajutat pe Moş s-a aflat şi Sorin Frunză. Fostul jucător al Unirii Urziceni, acum în vîrstă de 36 de ani, a fost integralist în 15 din cele 16 partide ale turului ligii secunde. Şi a bifat şi a 16-a partidă, jucînd însă doar 55 de minute!


Centrul de copii şi juniori de la Brăila a dat fotbalişti cunoscuţi de-a lungul timpului, printre numele care au debutat în fotbalul mare după ce s-au rodat aici numărîndu-se Nicolae Tilihoi ori Bănel Nicoliţă.

Au probleme cu insolvenţa

CF Brăila nu este într-o situaţie prea bună, confruntîndu-se cu insolvenţa. Nici alte formaţii din seria B1 nu sînt într-o situaţie mai fericită. De exemplu, Săgeata Năvodari nu s-a prezentat la ultima etapă a turului!

8 este locul ocupat de CF Brăila în seria B1 a ligii secunde, la două puncte de un loc de play-off

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.