Ministerul Tineretului şi Sportului a decis să acorde 1 milion de euro Federaţiei Române de Fotbal pentru pregătirea loturilor de juniori, ca urmare a unor cereri venite de la FRF, dar Răzvan Burleanu neagă.
"Am convenit cu domnul Burleanu şi domnul Chivorchian ca MTS să acorde un ajutor de 4-5 milioane de lei. Nu sînt condiţionaţi de anumite calificări sau rezultate. FRF trebuie să cheltuiască banii în condiţiile noastre, nu să stea la hoteluri de cinci stele în deplasări sau să călătorească la business.
FRF a făcut solicitări şi sînt înregistrate în luna noiembrie. Eu am fost şi am discutat cu dînşii la Federaţie. Domnul Chivorchian a semnat cererile şi sigur îşi aminteşte că am vorbit de multe ori", a declarat Carmen Tocală, secretar de stat în MTS, pentru Mediafax.
Preşedintele FRF neagă că a cerut finanţare la MTS.
"Am spus că vom atrage toate fondurile şi finanţările pe care le putem accesa, dar am decis să nu solicităm finanţare de la Ministerul Tineretului şi Sportului", a precizat Răzvan Burleanu pentru DigiSport.
{{text}}