Laurenţiu Reghecampf l-a eliminat din Cupa Prinţului pe Victor Piţurcă, echipa sa cîştigînd 3-2 după prelungiri, iar azi cei doi antrenori au revenit în ţară.
Deşi au mers cu acelaşi avion, cei doi s-au evitat, lucru recunoscut chiar de fostul antrenor al Stelei. Conflictul din fostul selecţioner şi Reghecampf e departe de a se încheia.
"A fost un meci important pentru noi, era important să cîştigăm. E bine că am terminat anul cu o victorie, Ăsta e cel mai important lucru. Pentru mine era important să cîştigăm meciul, restul nu mă interesează.
A fost un an bun pentru mine acolo, avînd în vedere că am jucat finala de Champions League, avînd în vedere că finala nu am pierdut-o, ci ne-a fost furată. Nu a fost un an uşor, dar sper ca în retur să jucăm mai bine.
M-am adaptat foarte bine şi foarte repede, campionatul este de un nivel ridicat, avem o echipă foarte puternică, condiţii foarte bune, rezultatele trebuie să vină.
Nu am vorbit cu Piţurcă, chiar dacă am venit în acelaşi avion. Nu mai am ce să vorbesc cu un asemenea om", a declarat Reghecampf conform DigiSport.
{{text}}