Liga 1

Inamicul lui Gigi Becali a ajuns conducător în Italia: ”CFR Cluj îl adusese pentru blaturi”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 30 December 2014

Răzvan Zamfir, fostul director executiv al lui CFR Cluj, este noul director sportiv al lui Bari, formaţie aflată în acest moment în liga secundă din Italia.

Tuttomercatoweb anunţă că Bari l-a ales pentru experienţa pe care o are de la CFR Cluj, dar şi pentru contactele pe care le are la diverse cluburi din Serie A şi B. Zamfir este omul pe care Gigi Becali, patronul Stelei, îl acuza dur în 2009, pe vremea cînd era la Cluj, că îi ajută pe cei de la CFR să cumpere meciuri.

"M-am prins eu de ce l-au luat la CFR Cluj pe Răzvan Zamfir. Cu vreo cîţiva ani în urmă a venit la mine la birou şi mi-a spus că e impresar şi că are jucători la fiecare echipă, cîte 2-3, cu care poate vorbi pentru a aranja meciuri. Mi-a zis şi că mă costă 30.000 de euro. Atunci, eu cînd l-am văzut aşa naşparliu, l-am dat afară din birou, am crezut că mă încearcă cineva.

Abia cînd a ajuns la CFR am înţeles ce influenţă are. Dar oricum, nici el nu mai are chiar aşa mare putere acum, pentru că îl refuză jucătorii, nu mai vor să facă blaturi. Nu cred că mai există jucători în Liga I care să mai vîndă meciuri", spunea atunci Gigi Becali.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.