Fotbal   •   Liga 1   •   SPECIAL GSP

Păţania incredibilă a unui fost cîştigător al Cupei Campionilor: "Am lovit un cal cu 150 km/h!" :O

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 05 ianuarie 2015

Primul număr din 2015 al ediţiei tipărite a Gazetei Sporturilor a debutat cu un interviu savuros de patru pagini cu Ilie Bărbulescu, fostul fundaş al Stelei. Dacă nu ai ajuns la chioşcuri, atunci poţi accesa ziarul pe platforma Gazeta Digitală.

Cîştigător al Cupei Campionilor cu Steaua în 1986, Bărbulescu a trecut prin fel de fel de aventuri de-a lungul carierei sale de fotbalist. Una şocantă s-a petrecut cînd încă avea aproape 18 ani.



"Am făcut un accident urît de tot. Îl ştie tot Piteştiul! Aveam vreo 17-18 ani, pe acolo... Îmi luasem o maşină verde-brotăcel, Dacie. Frumoasă rău! Eu nu aveam carnet, în schimb avea un fin al meu, Aurel Ancuţa. Am plecat cu el spre Curtea de Argeş, mergeam la un banchet al liceului. Conduceam. Şi dă-i, 140, 150 la oră! Pe la Minceşti, un sat, am lovit în plin un cal, l-am omorît. L-am luat pe capotă.



Bat în lemn, puteam să fim morţi şi noi! Ce să facem, ne-am dus la banchet! Cu poliţia n-am avut probleme. Cu ciobanul, da! M-am judecat trei ani cu baciul căruia îi omorîsem calul! Venea omul la antrenament, «Dom'le, plăteşte-mi calul!». «Stai, bre, că ţi-l plătesc, să iasă asigurarea, să nu ştiu ce!». După asta am fost ţinta glumelor în toate cantonamentele. «Mă, plăteşte-i calul omului!», strigau toţi după mine", a spus Ilie Bărbulescu.



Întregul interviu poate fi citit în ediţia tipărită de astăzi a Gazetei Sporturilor şi pe platforma Gazeta Digitală.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.