Fotbal   •   Liga 1   •   ANTRENOR

FC Braşov şi-a găsit antrenor » Ce planuri au "stegarii" cu noul tehnician

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 05 ianuarie 2015

FC Braşov şi-a găsit antrenor, după ce Ioan Neculaie a fost refuzat de mai mulţi tehnicieni, printre care Daniel Isăilă sau Duşan Uhrin.

"Stegarii" vor fi pregătiţi în returul campionatului de croatul Vjekoslav Lokica, care a semnat pe doi ani şi jumătate, anunţă site-ul oficial al braşovenilor. Prima şedinţă de pregătire va avea loc duminică, 11 ianuarie, începînd cu ora 14:00.

"Este un proiect pe termen lung la finalul căruia dorim ca FC Braşov să fie una dintre echipele care va lupta pentru calificarea în cupele europene", a declarat Constantin Zotta, preşedintele braşovenilor, pentru sursa citată.

Tehnicianul în vîrstă de 49 de ani a antrenat-o ultima dată pe FC Zagreb, echipa de pe primul loc din a doua ligă croată, dar a condus-o şi pe NK Sibenik din prima ligă din Croaţia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.