Liga 1

Al doilea transfer al Craiovei: fundaşul stînga Marius Briceag, de la Vîlcea, rezolvat din vara 2014 » Îi face Dinamo probleme?

Articol de Eduard Apostol  —  luni, 05 ianuarie 2015

S-a confirmat astăzi ceea ce Gazeta Sporturilor anunţa din vară: fundaşul stînga Marius Briceag, 22 de ani, a semnat pe trei sezoane şi jumătate cu CS Universitatea Craiova.

Pe site-ul oficial al grupării, csuc.ro, fotbalistul a pozat cu tricoul noii sale echipe şi este fericit de rezolvarea transferului:

"Semnarea contractului cu Universitatea Craiova este un vis devenit realitate. Este un pas înainte în cariera mea. Am venit la o echipă mare, cu tradiţie. Sper să fac o treabă cît mai bună. Să ajut echipă, să nu dezamăgesc.

Concurenţa cu Bogdan Vătăjelu va fi benefică, o motivaţie în plus. Mi-aş dori să terminăm campionatul în primele cinci, iar la anul să tragem la campionat".

Doar că mai este o problemă cu Briceag. Conform apropiaţilor clubului Dinamo, jucătorul care a îmbrăcat în ultimii doi echipamentul celor de la CSM Rîmnicu Vîlcea ar fi semnat şi cu gruparea din "Ştefan cel Mare" un contract.

Rămîne de văzut dacă roş-albii vor activa acea înţelegere în momentul în care oltenii vor înregistra acordul la FRF. "Cîinii" au evitat să ofere un răspuns în acest moment.

2.000 de euro este salariul lunar al lui Briceag în Bănie. Contractul va creşte pînă la 5.000 de euro pe lună în ultimul sezon de contract

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.