Fotbaliştii lui Blyth Spartans, liga a 7-a!, sînt taxaţi dacă urinează cînd se spală, folosesc gelul de duş al colegilor sau lipsesc de la nopţile de pomină ale echipei. :)
Blyth Spartans a fost aproape de surpriza anului în fotbalul englez. Trupa de liga a 7-a, Northern Premier League, a condus-o la pauză cu 2-0 pe divizionara secundă Birmingham City în turul 3 al Cupei Angliei. De la alb-albaştri n-a lipsit Nikola Zigici! Totuşi, oaspeţii au întors şi au cîştigat, 3-2.
Imediat după partidă, internetul a fost înţesat cu imagini din vestiarele micuţei trupe din Blyth, orăşel de 35.000 locuitori din nordul ţării, aproape de Newcastle upon Tyne. Cu amenzile pe care le primesc fotbaliştii! Astfel, aceştia sînt taxaţi mult mai rău dacă nu ies în oraş cu restul echipei decît dacă ratează un meci :)
Iată cele mai amuzante pedepse:
- Întîrzii la un meci - 5 lire
- Ratezi o partidă - 5 lire
- Întîrzii la antrenament - 2,5 lire
- Nu ai şlapi la duş - 2 lire
- Utilizezi gelul de duş al altcuiva - o liră
- Urinezi în cabina de duş - 2 lire
- Nu ieşi noaptea în oraş cu băieţii - 10 lire!
Dacă fotbaliştii nu plătesc sumele într-o săptămînă, se adaugă cîte 2 lire peste fiecare amendă :)
{{text}}