Naţionala de fotbal a României va avea în luna februarie un cantonament în Turcia, iar printre fotbaliştii convocaţi ar putea fi şi noul jucător al celor de la CS U Craiova, Andrei Dumitraş.
Sorin Cârţu, tehnicianul oltenilor, a dezvăluit că n-ar dori ca fotbalistul său să fie chemat de Anghel Iordănescu la prima reprezentativă.
"Am înţeles că Dumitraş are şanse mari să fie chemat la lot. Însă lucrul ăsta nu e bun pentru mine. Cînd îmi dau eu seama dacă el se poate integra în echipa de bază dacă nu-l văd la antrenamente?
Eu propun ca el să meargă la lot doar la meciurile din cantonamentul echipei naţionale atunci cînd selecţionerul are nevoie de el, iar în condiţiile astea el se poate pregăti cu noi tot acolo în Turcia" ,a spus Cârţu la Dolcesport.
Aceasta ar fi a doua neînţelegere între selecţionerul României şi un antrenor din Liga 1, după ce în luna noiembrie Costel Gâlcă i-a solicitat "generalului" ca jucătorii roş-albaştrilor să se întoarcă la echipa de club după partida cu Irlanda de Nord.
Atunci Iordănescu a respins cererea tehnicianului stelist şi, mai mult, "Tata Puiu" l-a chemat şi pe Adi Popa la naţională, acesta înlocuindu-l pe Cristi Tănase, care s-a accidentat.
{{text}}