Sporturi   •   Altele   •   SĂRITURI CU SCHIURILE

Puştiul zburător » Dominaţia austriacă de şapte ani continuă la Turneul celor 4 Trambuline

Stefan Kraft, deasupra tuturor pe trambulina de la Bischofshofen

Articol de Mirela Neag   —  miercuri, 07 ianuarie 2015

Pe 29 decembrie, Stefan Kraft a cîştigat prima etapă a turneului din cariera sa, iar ieri a luat trofeul.

A început pe 29 decembrie 2014 şi ieri s-a şi terminat. Nouă zile, aşezate la cumpăna dintre ani, durează Turneul celor Patru Trambuline. Etapele sînt împărţite între Germania şi Austria: Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck şi Bischofshofen.

Aseară a fost desemnat cel de-al 63-lea cîştigător: Stefan Kraft. Are 21 de ani, e austriac, iar la această ediţie, la Oberstdorf, a cîştigat prima etapă a competiţiei din cariera sa. Iar ieri deşi a terminat pe locul al 3-lea pe trambulina de la Bischofshofen, şi-a păstrat poziţia de lider în clasamentul general şi a primit şi trofeul "Vulturul de aur".

Este reprezentantul noii generaţii în săriturile cu schiurile, spun specialiştii. A concurat fără emoţii, deşi presiunea a fost imensă, iar pîrtia era îngheţată bocnă în zona de aterizare.


"Mai degrabă m-am enervat pentru că nu mi-a ieşit atît de bine a doua săritură. Încă nu realizez că am cîştigat acasă, în faţa propriilor suporteri" a fost declaraţia la cald a lui Kraft.

Cele două sărituri ale sale au măsurat 133,5  şi 132 metri. Etapa a fost cîştigată de coechipierul său, Michael Hayboeck, care a zburat mai mult în aer: 137,5 şi 136,5.

Hayboeck a terminat însă turneul pe locul doi, fiind urmat de slovenul Peter Prevc şi de veteranul de 42 de ani, japonezul Noriaki Kasai. Dublul cîştigător al competiţiei, Gregor Schlierenzauer a terminat pe locul 7, Roman Koudelka, pe 9, iar campionul olimpic, elveţianul Simon Ammann, pe 17.

6 schiori austrieci au cîştigat ultimele 7 ediţii ale Turneului celor 4 Trambuline: Wolfgang Loitzl (2009), Andreas Kofler (2010), Thomas Morgenstern (2011), Gregor Schierenzauer (2012), Gregor Schlierenzauer (2013), Thomas Diethart (2014) şi Stefan Kraft (2015)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.