Liga 1

EXCLUSIV Piţi se teme să nu se "frigă" cu Sînmărtean » De ce îl ţine Becali în joc de glezne, cîţi bani îi cere, clauzele din contract

Articol de Alexandru Răducanu  —  Wednesday, 07 January 2015

Victor Piţurcă nu concepe să se întoarcă acum la Al Ittihad fără Lukasz Szukala şi Lucian Sînmărtean. De fapt, nici n-a luat în calcul cu adevărat ca transferurile să se facă la vară.

GSP.ro a aflat motivele pentru care fostul selecţioner e disperat ca steliştii să vină de acum în Arabia şi nu peste 6 luni.

În acest moment e out!
În primul rînd, Piţurcă nu e sigur că va mai fi la Al Ittihad la vară, cînd contractele cu cei doi fotbalişti intră în vigoare. Dincolo de rezultatele alarmante de pînă acum, el poate fi dat afară fără nici o compensaţie dacă nu termină actualul sezon măcar pe locul 3, conform unei clauze din contract! O alta spune că va fi demis dacă în sezonul următor nu cucereşte titlul.

Cum echipa lui Piţi se află pe locul 5, după 13 etape, la 11 puncte de lider şi 4 de locul 3, antrenorul român se află în acest moment sub incidenţa respectivei prevederi.

Ar putea s-o păţească în cazul Sînmărtean
Dacă în privinţa lui Szukala s-a pus la adăpost, Piţurcă a riscat cu Sînmărtean. Teoretic, în acest moment, orice echipă care ar plăti suma de transfer cerută de Steaua pentru mijlocaş l-ar putea avea în lot pînă la vară, cînd ar trebui să se prezinte la Al Ittihad! Asta pentru că doar în cazul polonezului Piţi s-a blindat cu două contracte, unul valabil de acum şi altul valabil din vară.

De ce îl ţine Gigi în joc de glezne şi cîţi bani cere
După ce a semnat cu jucătorii, Victor Piţurcă a trecut la negocierile cu Steaua. Exact acest aspect l-a deranjat pe Gigi: faptul că managerul grupării arabe a negociat întîi cu fotbaliştii şi nu cu el.

Becali vrea 500.000 de euro pentru transferul imediat al lui Sînmărtean şi un milion pentru Szukala.

Încă un motiv pentru care Piţurcă e sub presiune maximă să se înţeleagă cu finanţatorul roş-albaştrilor e că s-a lăudat şefilor lui Al Ittihad că rezolvă din iarnă transferurile.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.