Liga 1

Victor Piţurcă dă cărţile pe faţă » Cheia plecării lui Cristi Tănase de la Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 08 ianuarie 2015

Victor Piţurcă a recunoscut a avut mai multe ocazii să îl aducă la Al Ittihad pe Cristi Tănase, însă preţul cerut de Gigi Becali este mult prea mare, antrenorul fiind de părere că acesta nu va putea încasa niciodată mai mult de 700.000 de euro pentru căpitanul Stelei. 

"Personal eu nu l-am dorit pe Cristi Tănase, fiindcă aveam nevoie de alţi jucători, cu alte calităţi. El a fost cel care m-a sunat tot timpul. Se deschisese o portiţă în momentul în care Bogdan Stancu nu putea fi adus.

M-am gîndit la el, Cristi m-a sunat de foarte multe ori. El îşi doreşte foarte mult să plece din România pentru că este greu pentru el să joace într-o astfel de atmosferă. De ce? Pentru că el cînd greşeşte o pasă este înjurat. Dar depinde de patronul lui, Gigi Becali. Nu va putea lua niciodată milioane pe Tănase. Nimeni nu va plăti mai mult de 500.000-700.000 de euro. Are o vîrstă deja şi nu a plecat din România.

Îl poate lua doar un antrenor care îl cunoaşte bine şi îi ştie toate calităţile. Dacă nu are un astfel de antrenor, nu poate fi înţeles. El are un stil de joc pentru echipă, are un aport senzaţional la evoluţia echipei.

Am discutat foarte mult cu el, i-am zis să vorbească şi cu Gigi, pentru că el nu vorbesc cu el. Mi-a zis că a făcut asta şi că vrea 2 milioane de euro pe el, lucru care e imposibil", a spus Victor Piţurcă la DolceSport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.