Dacă Simona Halep, numărul 3 WTA, a cîştigat astăzi fără probleme trofeul la Shenzhen şi pare într-o formă bună, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre liderul mondial WTA, Serena Williams.
Jucătoarea de origine americană a pierdut primul meci la Cupa Hopman în faţa jucătoarei Agnieszka Radwanska, iar, astăzi, în meciul decisiv de dublu mixt, Serena şi coechipierul său John Isner au pierdut împotriva lui Jerzy Janowicz şi a jucătoarei poloneze.
Mai mult, la cel mai important punct al partidei din setul doi, la scorul de 4-2 (40-40), Serena n-a reuşit să retrimită o minge în terenul advers, după care s-a prăbuşit pe suprafaţa de joc, iar apoi şi-a făcut praf racheta.
Polonia a triumfat în finala Cupei Hopman, după ce a învins în ultimul meci cuplul american Serena Williams/John Isner, scor 7-6, 6-2, reuşind să cîştige partida decisivă, după primele două întîlniri fiind scorul 1-1.
{{text}}