Tenis

Lupta cu numerele » Simona Halep urcă în ierarhia jucătoarelor active cu cele mai numeroase trofee

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

În numai doi ani, românca a cîştigat mai mult decît alte sportive în întreaga carieră. Ea ocupă locul 15 în topul victoriilor în turnee, după nume mari, precum surorile Williams şi Maria Şarapova.

Cu 12 titluri cucerite în carieră, Virginia Ruzici continuă să fie jucătoarea română cea mai titrată. Simona Halep se apropie însă puternic. Ea a mai pus sîmbătă un trofeu în vitrină, pe al nouălea, după victoria de la Shenzen.

Mai mult, începe să-şi facă loc şi într-un clasament al jucătoarelor active cu cele mai numeroase titluri obţinute. E o călătorie pe care a început-o de puţină vreme, abia din 2013, cînd a ridicat cupele de la nu mai puţin de 6 concursuri. Palmaresul a crescut anul trecut cu alte două distincţii, iar în 2015 a punctat din prima săptămînă.

Serena, lider detaşat
Deocamdată, e a 15-a între jucătoarele aflate în activitate. Deasupra ei se găsesc adversare din generaţii diferite, şi mai apropiate, şi mai îndepărtate de vîrsta ei. Lider detaşat este Serena Williams, cu 64 de trofee, obţinute însă pe parcursul a 15 ani. Americanca a avut şi perioade de absenţă din circuit din cauza diverselor accidentări şi probleme de sănătate, altfel probabil totalul titlurilor ei ar fi fost mai mare.

Urmează sora mai mare a Serenei, Venus, care a pornit şi ea sezonul actual cu un succes, obţinut în turneul de la Auckland. La un moment dat, era înaintea mezinei Williams, apoi însă a rămas mai în urmă, după o perioadă în care s-a luptat cu sindromul Sjöngren.

A treia în ierarhie este Maria Şarapova, campioană, tot sîmbătă, în turneul de la Brisbane. Rusoaica a cucerit primul ei titlu pe cînd avea 16 ani, adăugîndu-i altele cu fiecare sezon care a trecut. Şi ea a avut un moment de cumpănă în carieră, în 2008, cînd a suportat o intervenţie chirurgicală la umăr, revenind însă la cel mai înalt nivel începînd din 2011. Mai mult, de atunci s-a specializat pe o suprafaţă, zgura, care reprezentase înainte punctul ei slab.

Locurile 4 şi 5 sînt ocupate de generaţia mai nouă, prin Caroline Wozniacki şi Victoria Azarenka, ambele lider mondial la un moment dat. Bielorusa a reuşit să cîştige şi două trofee de Mare Şlem, ambele la Australian Open.

Roger, pe primul loc
În circuitul masculin, numerele sînt puţin diferite, iar Top 3 are, în total, mai multe titluri cucerite decît corespondentul feminin. Dominant este Roger Federer, care a cucerit ieri al 84-lea trofeu al carierei în chiar meciul victorios cu numărul 1.000 al său.

După el vine Rafael Nadal, cu 64 de distincţii, şi Novak Djokovici, actualul număr unu mondial, cu 48. În Top 10 al tuturor timpurilor, Ilie Năstase se află chiar pe locul al 10-lea, cu 58 de titluri, lider fiind Jimmy Connors, cu 109.

Următorul turneu: Sydney
Simona Halep se află deja la Sydney, unde va participa în turneul de categorie Premier 700 găzduit de oraşul australian. Ea a fost ieri la petrecerea jucătorilor (foto). Românca este principala favorită a competiţiei şi de aceea va avea turul întîi liber.

Primul meci al româncei va fi împotriva învingătoarei dintre Karolina Pliskova (Ceh) şi Polona Hercog (Slo), ultima venind din calificări. Petra Kvitova (4 WTA), Agnieszka Radwanska (5), Caroline Wozniacki (8), Angelique Kerber (9) şi Ekaterina Makarova (10) sînt celelalte jucătoare de Top 10 care participă la turneul care a început ieri şi care este transmis de DigiSport.

După acest concurs, pe 19 ianuarie începe Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.