GSP special   •   Diverse   •   DINAMO

Fostul căpitan de echipă al lui Ştefan Radu este instructor de fitness şi are un program de slăbit la sala clubului CS Dinamo

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 13 ianuarie 2015

Sînt fotbalişti care oricît de talentaţi ar fi şi orice jonglerii ar face cu mingea nu reuşesc să aibă o carieră în sportul pentru care se pregătesc în copilărie.

Este cazul şi al lui Alexandru Voicu, fost junior al "cîinilor", care are în palmares multiple titluri de campion naţional sau municipal, însă o accidentare i-a barat drumul spre succes. Fost căpitan de echipă al lui Dinamo, la juniori, într-o formaţie în care mai erau lazialul Ştefan Radu, Adrian Scarlatache, Nicolae Muşat şi Hristu Chiacu.

Aproape de fotbalul adevărat

A ajuns chiar sub comanda lui Cornel Dinu, însă o fractură de ligamente acum un deceniu i-a stopat ascensiunea. După ce s-a refăcut, a ajuns la Dunărea Călăraşi, după care la Astra, Victoria Brăneşti, Săgeata Stejaru şi FCM Alexandria. A bifat şi un an în Cipru, doar că accidentările nu i-au dat pace. Deşi mingea n-a avut niciodată secrete pentru el - încă mai poate face jonglerii, cum nu pot mulţi din Liga 1! -, Voicu a fost nevoit să-şi găsească o nouă carieră.


Restart

A urmat cursurile de antrenor personal de fitness, a luat licenţa la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, ajungînd, ulterior, profesor de sport. Lucrează cu copiii. "E stimulativ. Pînă la urmă, trebuie să am un serviciu şi sînt aproape de ceea ce mi-a plăcut toată viaţa. Poate puteam ajunge sus în fotbal, n-am timp de regret, n-a fost vina mea", a comentat Alex. De un an este angajat la sala de fitness a CS Dinamo. Are un program special de slăbit alături de diverşi clienţi care vin să facă mişcare la clubul din Ştefan cel Mare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.