De ceva vreme, marea migraţie a jucătorilor români care se întorc în campionatul mioritic cunoaşte o nouă etapă. Capătul de linie. Ultima suflare. Pe vremuri parcă mai era o speranţă a revigorării.
Acum e doar un chibrit aprins, şi mai şi bate vîntul sărăciei. Lipsa motivaţiei, vîrsta, salariul, nivelul campionatului, tribunele goale, modelul echipelelor bliţ care apar şi dispar ca o ploaie de vară, DNA-ul cu gratiile lui, televiziunile fară audienţă care transmit meciurile de parcă ar fi o competiţie de oină undeva în vîrful dealului din sat, depresia insuccesului în campionatele " mai de Doamne ajută", toate adunate pun ştampila. Eşec. The end.
Tamaş la Steaua. Comentariile fanilor dinamovişti curg, percepţia e de trădare, la nivel oficial se vorbeşte despre un eşec al celor din Ştefan cel Mare care tocmai negociau şi ei cu fotbalistul. Este Tamaş doar un elefant sau mai poate fi o felină prin cimitirul campionatului şi va reuşi să supravieţuiască?
Reîntors după o accidentare survenită, nu după ce a spart celebrul termopan, ci după ce a jucat fotbal, Tamaş revine în România. Ultima descălecare în campionatul intern, cea de la CFR, e memorabilă. De fapt, ce nu e memorabil la Tamaş? Recunosc pref cancan-urile cu el decît cele cu Mutu. Distracţia e garantată. La Cluj a intrat în vestiar, a dat noroc, s-a descălţat, s-a încălţat, s-a descălţat la loc, dar nu mai avea cu cine să dea noroc pentru că jucătorii ieşiseră la antrenament, aşa că, dus a fost. Într-un bar.
Steaua şi naţionala sînt vînatul care mai pot trezi felina. Dar ca să reuşească pe tărîmurile noastre, el trebuie să reînveţe să vîneze mai mult ziua decît noaptea şi mai ales să aleagă mingea din cireadă. După ce ani de zile vii în România ca în vacanţă, parcă e cumva ciudat să te apuci de treabă. La naţională era un singur joc, acum e un campionat întreg. Adică, fără somnul de recuperare pe avion.
{{text}}